Universitatea Craiova - FCSB 2-1 | Reacția lui Mirel Rădoi după victoria împotriva echipei lui Nicolae Dică

Universitatea Craiova - FCSB 2-1 | Reacția lui Mirel Rădoi după victoria împotriva echipei lui Nicolae Dică Fotbal intern

Mirel Rădoi a avut un discurs echilibrat la finalul partidei de pe Ion Oblemenco. 

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB cu 2-1 (1-1), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.

Mirel Rădoi s-a declarat mulțumit de evoluția formației sale și susține că diferența de scor putea fi și mai mare în confruntarea cu gruparea antrenată de Nicolae Dică.

Mirel Rădoi, după victoria contra celor de la FCSB

”Cred că diferenţa de scor putea fi mai mare în favoarea noastră în prima repriză. În a doua repriză am avut momente când nu am mai găsit zonele, am fost presaţi de FCSB, dar am câştigat.

S-a dat un penalti inexistent împotriva noastră. Nu vreau să pară că acuz arbitrajul, dar în seara asta, cu două decizii luate în defavoarea noastră, puteam să fiu dat afară. Nu se întâmpla asta, dar deciziile arbitrilor ne afectează şi nouă carierele. 

Nu pot să mă bucur foarte tare pentru această victorie, mai mult mă bucur pentru băieţii mei că au câştigat, eu sunt într-o poziţie destul de ingrată”, a declarat Mirel Rădoi, la televiziune Digi Sport.

În minutul 32 al meciului de la Craiova, Mitrea a transformat un penalti acordat pentru un fault al lui Tamm la Markovic. Andrea Compagno a restabilit egalitatea, tot din penalti, în minutul 45+6. Craiovenii au trecut în avantaj cu un autogol al lui Oaidă (min. 66). FCSB a ajuns la a şasea partidă fără victorie. 

Universitatea rămâne neînvinsă acasă în acest sezon, având patru victorii în ultimele patru meciuri de pe teren propriu. FCSB a pierdut în ultimele două deplasări din Superligă şi n-are nicio victorie în ultimele meciuri de campionat (două egaluri, două eşecuri).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!