Valeriu Iftime "lovește" ca Doroftei în vremurile bune, după ce Burleanu a fost reales în vârful FRF
Răzvan Burleanu a fost reales președinte al FRF, fiind singurul candidat la alegerile de marți, printre noutățile promise numărându-se un nou format al Cupei României și înființarea Ligii de Tineret.
Pentru Răzvan Burleanu urmează ultimii patru ani în funcţia de preşedinte, statutul limitând la 3 numărul de mandate al unei persoane la conducerea Federaţiei Române de Fotbal.
Din susținător al oficialului născut în Bacău, Valeriu Iftime a devenit unul dintre marii contestatari. Omul de afaceri care finanțează gruparea FC Botoșani a avut în ultimeele luni un discurs dur îndreptat spre Burleanu. După alegeri, Iftime a repornit tirada către șeful de la Casa Fotbalului.
Valeriu Iftime, serie devastatoare
"Este o mare greșeală a celor care se ocupă de fotbal și a celor care au o anumită responsabilitate. Sunt mulți oameni care ar fi trebuit să depună candidatura. Nu au depus, rămâne Burleanu, nu putem să facem nimic, doar să comentăm. Oricum, ce s-a întâmplat până acum, în 8 ani, nu a fost vreo schimbare care să fie vizibilă și foarte, foarte puțini oameni care au pretenții că fotbalul nostru poate face mai mult sunt nemulțumiți.
Nu îmi este teamă de repercusiuni. Nici chiar așa, nu am nicio teamă. Dacă ar fie să fie luate măsuri împotriva mea, atunci am fi cu 30 de ani în urmă, nu cu 20 sau cu 8. Eu mi-am spus punctul deschis, cred că trebuia să fie o schimbare clară de conducere la nivelul FRF. Asta pentru a avea o altă variantă, care putea să fie mai bună decât ce a fost până acum. Pe de altă parte, eu cred că mai mult de 8 ani, oricare ar fi tipul de federație, ligă sau ce vreți, e mult”, a declarat Iftime, potrivit playsport.ro.
Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu. La momentul respectiv, el avea 29 de ani şi devenea cel mai tânăr preşedinte al FRF.
La scrutinul din 18 aprilie 2018, Burleanu s-a impus încă din primul tur, fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală. Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, component al "generaţiei de aur", a obţinut doar 78 dintre voturile preşedinţilor de cluburi şi ai Asociaţiilor Judeţene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News