Varianta lui Miriuță. De ce nu s-ar mai fi înțeles cu Dinamo și de ce zice: "Am fost scârbit!"
Vasile Miriuță ar fi putut deveni înlocuitorul lui Dario Bonetti la Dinamo.
Antrenorul declară însă că nu mai este interesat de postul de antrenor, fiind în căutarea unui contract de director sportiv. De asemenea, el a recunoscut că dacă și-ar fi dorit, ar fi devenit antrenor încă de acum o lună.
Experiența de la Hermanstadt Sibiu l-a făcut însă pe Miriuță să nu își mai dorească să continue cariera de antrenor. El a avut rezultate foarte bune la Sibiu, dar a fost nevoit să plece în urma venirii Anamariei Prodan la echipă.
Explicația lui Miriuță
”Nu am dorit să mai fiu antrenor și cred că a fost alegerea cea mai bună, să fiu director tehnic. Dacă voiam să fiu antrenor, nu numai la Dinamo, puteam să fiu și acum o lună, și acum două luni, că am avut oferte de la două echipe din Liga 1 și două din Liga 2. Am fost scârbit de ceea ce s-a întâmplat la Sibiu, ultima echipă la care am fost antrenor, și am zis că iau o pauză.
Claudiu Rotar era patron când eram acolo. Cu Iuliu Mureșan am o relație extraordinară, am lucrat cu dânsul trei ani de zile. Mă doare situația pentru că am antrenat acolo (n.r.- la Dinamo), văd ce se întâmplă și sper să-și revină. E o situație delicată cu Bonetti, l-au pus pe Colceag interimar.
Trebuie să se hotărască repede dacă va rămâne Colceag sau vor pune antrenor cât mai repede, pentru că jucătorii trebuie să știe cine e șeful în vestiar. Pot să rămână în prima ligă, Torje, Ivanovski, Matei, sunt jucători buni. Dacă vor fi puși la punct din vedere fizic, nu văd o problemă să rămână în prima ligă”, a spus Vasile Miriuță, la Digisport.
Ceahlăul, CFR Cluj, Gyor, ASA Tg. Mureș, Chiajna, Hermannstadt și Kisvarda sunt echipele din cariera lui Miriuță. El a rezistat 18 meciuri pe banca lui Dinamo, între septembrie 2017 și februarie 2018, câștigând opt dintre acestea.
În prezent, Miriuță este directorul sportiv al echipei și Minaur Baia Mare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News