Roș-albaștrii se află acum în Scoția pentru a se confrunta cu Rangers în a treia etapă din Europa League. Meciul lui FCSB poate fi urmărit și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro joi seară, de la ora 22:00.
Verdict despre programul încărcat al lui FCSB
Înainte de jocul cu Rangers, FCSB a întâlnit-o pe Dinamo în campionat. Cu 2-0 s-a impus formația dirijată de Elias Charalambous pe Arena Națională, din postura de echipă oaspete.
După confruntarea cu scoțienii, roș-albaștrii vor întâlni Rapid în SuperLiga (duminică, 27 octombrie, 21:00). Ulterior, FCSB se va duela cu Dinamo în Cupa României (miercuri, 27 octombrie, 21:00).
Până la următoarea pauză internațională, FCSB va mai juca împotriva Universității Craiova (3 noiembrie, 21:00), împotriva lui Midtjylland (7 noiembrie, 19:45) și împotriva lui ”U” Cluj (10 noiembrie, 21:00).
”E foarte frumos să joci din 3 în 3 zile. Ăsta e ritmul campionilor”, a spus fostul internațional român, Dorin Goian, într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro.
Roș-albaștrii au maximum de puncte înregistrate până acum în Europa League, după cele două victorii cu RFS (4-1) și PAOK Salonic (1-0), în timp ce scoțienii au bifat o victorie (2-0 vs. Malmo) și o înfrângere (1-4 vs. Lyon).