„A sunat Anamaria amenințând că, dacă joc titular cu Steaua, dispărem și eu, și antrenorul!” Acuzații dure ale fostului jucător din Liga 1
Georgian Tobă (34 ani) a evoluat la mai multe cluburi din România, printre care U Cluj, Unirea Urziceni sau UTA Arad.
Fotbalistul reușise să se remarce la începutul carierei sale, trecând pe la mai multe echipe din prima ligă, însă parcursul său nu a fost cel așteptat, astfel că nu a ajuns niciodată la un nivel înalt. În septembrie 2013 a ajuns în Liban, la Safa Beirut, unde a evoluat timp de doi ani, iar apoi a revenit în țară jumătate de an, la Minerul Motru.
Ulterior a semnat cu Weissenbach din Austria în ianuarie 2016, iar la un an distanță a ajuns la VfR Wenings, unde evoluează și în prezent, la amatori, după ce a suferit o ruptură de ligamente la gleznă, care i-a pus final carierei profesioniste.
Georgian Tobă o atacă pe Anamaria Prodan
Tobă a vorbit într-un interviu acordat recent și și-a amintit de perioada petrecută la U Cluj, dar și despre un scandal cu Anamaria Prodan, din 2012, când impresarul preluase echipa clujeană.
„Clubul a intrat în insolvență, a venit Anamaria Prodan și s-a terminat tot. Mă voia Hagi la Constanța, mă știa de la Delta Tulcea... Când a apărut Anamaria, mi-a zis că nu mă căuta nimeni. A fost foarte arogantă. I-am spus că am nevoie de o foaie pentru a mă putea transfera. Răspunsul ei? Că pot să plec dacă renunț la toți banii pe care ar fi trebuit să-i iau. OK, mă lipseam de acei bani. Aveam ofertă din Liban atunci. Când am vrut să plec, m-a anunțat că pot să mă transfer doar pentru 100.000 de dolari.
Am refuzat, deja intrasem în ultimul an de contract, nu fusesem plătit de mai multe luni... Am făcut memoriu și am devenit jucător liber. M-am dus la Turnu Severin, două-trei luni, după care am semnat în Liban.
Erau foarte multe interese în fotbalul nostru. Aveam în contract, de exemplu, clauze că mai primești o sumă de bani dacă joci un număr de meciuri și echipa se clasează între anumite locuri. Și se ajungea spre sfârșitul campionatului să nu mai fii folosit doar ca să nu iei acei bani. Iar eu aveam doar 21 de ani, pe mine nu mă interesau banii, mă interesa numai să joc.
La un moment dat, primisem numărul 10 la Cluj și a sunat cineva amenințând că dacă eu rămân cu 10 și joc titular cu Steaua, atunci dispărem amândoi, și eu, și antrenorul. Am fost rezervă și am intrat spre final. Cine a sunat? Anamaria Prodan. Ar fi trebuit să joace fotbaliștii ei veniți cu vaporul”, a dezvăluit Georgian Tobă conform gsp.ro.
Ghinionul lui Georgian Tobă
Totodată, Tobă a vorbit și despre ghinionul pe care l-a avut de-a lungul carierei, ajungând la mai multe cluburi care au intrat în insolvență, arătându-se nemulțumit de ce a realizat.
„La Urziceni, am jucat, a intrat în insolvență. La U Cluj, la fel, a intrat în insolvență, n-am luat bani. La Turnu Severin, din nou insolvență, iar fără bani. La UTA, insolvență, încă o dată am pierdut ce trebuia să primesc. Așa s-a terminat la aproape toate echipele la care am fost.
Ajungi în punctul în care nu mai poți. Ai nevoie de bani ca să trăiești. Tu tot investești în tine și nu primești nimic. Mi-a fost foarte greu atunci. Am trecut peste acele probleme doar datorită soției, a familiei. Eu sunt primul căruia îi pare rău că am reușit numai atât. Din păcate, nimic notabil”, a adăugat jucătorul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News