„Echipa trebuia să revină la Armată în 2020!” Un fost stelist aruncă bomba în scandalul palmaresului dintre CSA Steaua și FCSB
Fostul stelist Vivi Răchită susține citând surse din cadrul CSA, că Gigi Becali nu mai are niciun drept asupra Stelei, deoarece oricum înțelegerea dintre latifundiar și clubul Armatei a expirat în 2020.
„În 2003 n-ar fi semnat generalii în afară de acel proces verbal, este semnat un proces verbal, n-ar fi semnat generalii acea trecere a echipei de fotbal către noua societate, ci s-ar fi făcut o Adunare Generală în care l-ar fi dat cumva la o parte pe Viorel Păunescu și ar fi semnat un om al lui Gigi Becali. Deci nu generalii.
S-a stipulat în această hârtie că echipa va reveni în 2020 la Clubul Sportiv al Armatei. E informație pe care o am din cadrul clubului sportiv”, a transmis Vivi Răchită, potrivit Fanatik.
Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul palmaresului
În urma deciziei luate în urmă cu o săptămână, lui CSA Steaua îi revine, în consecință, palmaresul din 1947-1998, incluzând Cupa Campionilor Europeni din 1986 și toate celelalte trofee cucerite în perioada respectivă, în timp ce FCSB-ului îi revine perioada 2003-2017. De asemenea, perioada 1998-2003 i-a fost atribuită celor de la AFC Steaua.
„Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. Fotbal Club FCSB S.A. (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti SA). Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Steaua 1947 LTD Bucureşti şi Asociaţia Salvaţi Steaua. Anulează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 şi respinge această cerere în consecinţă.
Respinge excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate în legătură cu cererea conexă, ca neîntemeiate. Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ,,Steaua Bucureşti”, ca neîntemeiată. Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003. Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Pronunţată azi, 23.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia Curții de Apel.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News