„Impresarul m-a nenorocit! Mi-a încheiat cariera la 31 de ani!” Bănel Nicoliță face dezvăluiri incredibile! Pe cine acuză de retragerea sa: „El era 'zdrențoi'”
Bănel Nicoliță (37 ani) a vorbit deschis despre momentele cele mai puțin plăcute ale vieții sale.
Fostul fotbalist a avut o serie de dezvăluiri sincere, de la momente personale până la cele profesionale. Bănel și-a comentat cariera de jucător, dezvăluind care este cel mai mare regret al său, care l-a dus la închierea carierei.
Bănel Nicoliță își reproșează că și-a ascultat impresarul, pe care îl consideră principalul vinovat în încheierea prematură a carierei sale, deși, în momentul retragerii, consideră el că ar fi putut să mai joace câțiva ani buni.
„Impresarul m-a nenorocit! Mi-a încheiat cariera la 31 de ani!” Bănel Nicoliță face dezvăluiri incredibile
„Oameni buni, eu am crezut maxim în impresarul meu, Traian Gherghișan. M-a nenorocit ca fotbalist, mi-a încheiat cariera. La ce condiție fizică aveam, la 31 de ani, eu mai trebuia să joc cel puțin 7 ani. La ce condiție fizică aveam...
Președintele lui Nantes avea 24 de ani, tatăl lui era patronul clubului, dar îl lăsase pe el să controleze. Mergeam zi de zi la el și îmi punea contractul pe masă. 'Semnează!', dar eu nu semnam nimic. 'Te rog, semnează cu noi'.
Nu semnam! Voiam să-i dea ceva și domnului impresar șmecher. El îmi zicea: 'Nu-i dau nimic' I-am propus altceva! Să îmi ia mie 10.000 de euro din salariu, într-un an veneau 120.000 de euro și să-i dea lui măcar 60.000.
N-a vrut! Și mi-a zis ceva de genul: 'Nu-i dau niciun euro, e un golan, un mincinos, nu-i dau'.
Ascultă! Mi-a zis apoi: 'Dacă nu semnezi și mergi cu el, te lași de fotbal'. Au trecut 6 luni și ce crezi? Așa a fost! Aveam 4 oferte pe masă, Saint Etienne, Nantes, o echipă din Turcia, oferte concrete, trimise pe mail.
Eu eram de acord să merg, salariul era 'parfum'. Dar ce să facem? Problema era că nu puteam semna fără el, pentru că aveam un contract beton cu el, urma să plătesc niște compensații. Sunt băiat serios, plecat de jos, nu voiam să mă cert.
L-am apreciat pentru că el m-a dus 'afară'. M-a dus la Saint Etienne. El era 'zdrențoi'. E regretul carierei mele. M-am luat după un om și nu mi-am ascultat instinctul”, a dezvăluit Bănel Nicoliță pentru GSP.
Bănel Nicoliță, sfat pentru tinerii jucători
Totodată, întrebat dacă are un sfat pentru tinerii fotbaliști români, Bănel nu s-a sfiit să le atragă acestora atenția în legătură cu persoanele în care se încred.
„Să deschidă ochii! E important pentru fotbaliștii de azi să știe lucrurile astea. Pentru că te mint că te duc azi, mâine, poimâine, și ajungi să te lași de fotbal. Te mint în față! Ajungi să stai, să aștepți, să crezi după impresar.
Vrăjeli! Domnul Giovanni Becali și Anamaria sunt altceva. Am auzit jucători mulțumiți. E altceva. Au vorbit la cluburi pentru ei, în primul rând au mers pe interesul jucătorului. Asta înseamnă să fii om! Când pui în față viața jucătorului. OK, apoi câștigi și tu, că e jobul tău”, a adăugat fostul jucător.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News