”Duckadam apără! Apără Duckadam!”.
Două cuvinte magice, care au fermecat sufletele milioanelor de români. Încă răsună în gândurile tuturor. Și tot răsună. Și încă răsună de o săptămână, de când Dumnezeu l-a luat pentru a apăra porțile Raiului.
A fost ziua în care au împietrit și acele de ceasornic. A fost ziua în care o inimă a zguduit toate celelalte inimi. Ziua care a produs un cutremur atât de puternic în sufletele noastre încât au pierit și ultimele fărâmițe de bucurie.
O zi însorită, dar stropi mari și grei de ploaie împroșcau interiorul tuturor. O zi în care, brusc, un Erou a devenit o Legendă.
”Sigur, te ascult. Spune, te rog”.
Nu conta că îl sunai dimineața, la prânz sau seara. Te asculta. Îți răspundea. Te suna și înapoi. Și uita, pentru câteva minute, de toate apăsările și de toate medicamentele pe care era nevoit să le înghită de zeci de ani de zile de-a rândui.
Și vorbea și despre problemele lui. Cu un zâmbet larg. Și zâmbetul și glasul lui grav, dar lent, de om înțelept, te calma. Calma și cele mai agitate ape din adâncurile oceanelor. Avea puterea asta. Puterea de Erou.
Era și Erou, și blând, și înțelegător. Era figura paternă de care toți aveau nevoie. Un munte de om pe care-l simțeai și prin telefon sau televizor, că te ia în brațe și îți vrea binele. Nu era doar un Erou. Era și om.
Și omul nu trăiește veșnic. Iar Duckadam și-a terminat misiunea aici. Luni, Eroul Duckadam a pierit. Dar s-a născut altcineva. S-a născut Legenda Duckadam.
