„Le-am oferit această variantă!” Ovidiu Burcă, gata să își dea demisia de la Dinamo

„Le-am oferit această variantă!” Ovidiu Burcă, gata să își dea demisia de la Dinamo Fotbal intern

Dinamo a reușit să revină în Superliga României la doar un an de la retrogradare, după ce s-a impus în barajul cu FC Argeș. 

„Câinii” au ieșit victorioși din dubla cu FC Argeș și revin în Superliga României după un singur an. Această performanță îi este datorată și lui Ovidiu Burcă (43 ani), cel care a preluat echipa în momente delicate și a reușit să îi motiveze pe jucători și să îi mobilizeze pentru a se întoarce în prima ligă. 

Tehnicianul a trecut și prin momente tensionate, în special în iarnă, când mai mulți jucători au pus la cale o grevă, refuzând să se antreneze. Atunci, Ovidiu Burcă a fost aproape de plecarea de la echipă, după cum a dezvăluit chiar el recent. 

  • Zle Am Oferit Aceasta Varianta Ovidiu Burca Gata Sa Isi Dea Demisia De La Dinamo

Momentul în care Ovidiu Burcă a vrut să își dea demisia de la Dinamo

Antrenorul a ținut să evidențieze că a avut parte de susținerea clubului în acele momente delicate, deși se arătase dispus să plece de la echipă. În urma acelui episod, cei cinci jucători care au inițiat greva, Marius Tomozei, Alin Dudea, Ștefan Fara, Bogdan Gavrilă și Vasile Buhăescu s-au despărțit de gruparea din Ștefan cel Mare

„Eu am avut norocul că am fost susținut de club. Am avut discuție cu ei. 'În momentul de față, autoritatea antrenorului trebuie să fie lucrul cel mai important. Mă schimbați pe mine, vine unul care domină vestiarul sau acceptați'. Au zis 'Nu, te susținem'. Am avut un dialog cu ei.

Era un moment în care nu puteai să dai afară o echipă întreagă și să păstrezi antrenorul. Le-am oferit celor din conducere această variantă înaintea conferinței de presă. Pentru mine a fost surprinzător momentul ăla. Nu am putut să-i fac (n.r. pe jucători) să se antreneze încă o săptămână”, a declarat Ovidiu Burcă la Digi Sport. 

Ce spunea Vlad Iacob despre situația de la Dinamo în momentul grevei

„Lucrurile nu stau chiar așa, antrenorul are tot dreptul să fie supărat. Am discutat cu jucătorii, am fost în permanent contact, i-am informat, ei știau situația încă din vară, așa cum Ovidiu Burcă a spus. A existat o ședință la care am participat personal, jucătorilor li s-a spus, li s-a prezentat situația clubului. Le-am spus că nu vom depăși întârzierile salariale care există în fotbalul românesc. 

Undeva la aproximativ 30% din cluburile din Liga 1 au probleme mai mari cu salariile ca Dinamo. E o situație regretabilă, dar la Dinamo lucrurile nu stau chiar așa de rău. Noi, acum, avem aproximativ un salariu întârziat. Situația nu este chiar atât de neagră și jucătorii știau. Cu sau fără protestul lor, banii i-ar fi primit luni! Ovidiu Burcă i-a rugat să nu recurgă la asemenea măsuri, înțeleg foarte bine de ce a făcut asta”, a spus Vlad Iacob, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!