„Legea asta nu rezolvă nimic!” LPF, reacție tranșantă după ordinul dat de ministrul Eduard Novak
Reacție fermă a LPF după ce ministrul Novak a dat un ordin de ministru prin care schimbă regulile de desfășurare ale competițiilor sportive cu puțin timp înainte de startul sezonului în Superliga.
Justin Ştefan, secretarul general Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că ordinul dat de Novak nu va rezolva problemele existente în sport.
„Până în momentul de faţă, acest ordin n-a fost publicat în Monitorul Oficial. Am aflat odată cu majoritatea, când a fost publicat de ministru pe Facebook. N-a existat nicio consultare cu noi anterior postării, ceea ce a fost ciudat.
Din discuţiile avute după acest incident de ieri, că aşa pare postarea, a fost o discuţie legată de o astfel de măsură, dar nu cu aplicabilitate imediată, ci din sezoanele următoare, nu de acum.
Nu e aplicat în acest moment, iar când ar fi publicat în Monitorul Oficial trebuie văzut dacă dintr-un ordin de ministru se poate legifera. Există dubii. În această formulă e o eroare juridică. E discriminare şi e de văzut care e posibilitatea ministrului de a legifera acest ordin.
La prima vedere, la regula U21 au fost discuţiile formării jucătorilor la nivel naţional, e diferit”, a spus Justin Ştefan, potrivit Orangesport.
Joi, Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunţat că prin ordin de ministru va fi impusă obligativitatea ca 40 la sută din componenţii unei echipe, într-un meci oficial, să fie români. Regula urmează să fie pusă în aplicare chiar cu sezonul 2022-2023.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News