„M-a dezamăgit!” Reacție dură după ce Universitatea Craiova s-a despărțit de jucătorul care a costat-o 650.000 de euro
Universtiatea Craiova plătea 650.000 de euro în ianuarie 2023 pentru a transfera în Bănie „perla” de la FC Argeș.
Alexandru Ișfan (23 de ani) semna în ianuarie 2023 cu Universitatea Craiova, însă mutarea s-a dovedit a nu fi una pe atât de inspirată pe cât credeau conducătorii clubului la început.
Cu doar 11 apariții în tricoul „leilor” în acest sezon, fără a reuși să iasă prea mult în evidență, Alexandru Ișfan s-a înțeles cu Petrolul Ploiești și va evolua pentru „lupii galbeni” până în vară.
Ișfan a semnat cu Petrolul Ploiești
Mutarea l-a bucurat pe Sorin Cârțu care susține că Ișfan a fost o dezamăgire pentru el, deoarece se aștepta la mult mai mult de la acesta din punct de vedere tehnic.
„M-a dezamăgit, am crezut că se poate descurca singur în timpul unui meci, nu să primească ajutor de la colegi. A fost modest, nu putea să depășească un adversar fără dribling, nu avea inspirație să marcheze.
La banii care s-au dat pe el, asta se aștepta de la el. Să facă un efort pentru colectiv și să fi ieșit în evidență prin acțiuni individuale. S-a plătit foarte mult pentru ceea ce a arătat”, a spus Sorin Cârțu, pentru Playsport.
Universitatea întâlnește în primul meci oficial din acest an Farul Constanța, dumicină, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Oltenii ocupă locul trei în clasament, cu 34 de puncte, zece mai puține decât liderul FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News