VIDEO EXCLUSIV „M-am bucurat că am terminat-o!” Fotbalistul care se felicită că s-a retras după ce a văzut meciul Chindia - FCSB
FCSB a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a 20-a a Superligii.
Meciul s-a jucat în condiții execrabile din cauza ploii abundente care a căzut toată ziua la Ploiști, gazonul semănând mai mult a orezărie decât a teren de fotbal.
Prezent în platoul emisiunii „Ora exactă în sport”, de la PRO ARENA, Florin Gardoș a declarat că meciul dintre Chindia și FCSB l-a făcut să se bucure că a decis să se retragă din folbal, la 34 de ani.
„Văzând meciul ăsta m-am bucurat că am terminat-o cu fotbalul. Mi-am amintit iar de acele stadioane îngrozitoare. La Ploiești e și problema că joacă foarte multe echipe acolo.
- Florin Gardoș s-a retras din activitatea la jumătatea acestui an. Ultimul club la care a activat a fost Academica Clinceni.
La fiecare accidentare stăteam și mă gândeam că ar mai putea ieși vreo unul pe margine. La fiecare alunecare... pe astfel de teren aluneci mai mult decât de obicei și există un risc mai mare de accidentare”, a spus Florin Gardoș la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.
În urma victoriei cu Chindia Târgoviște, FCSB a urcat pe locul trei în clasament și s-a apropiat la șase puncte de CFR și la nouă de Farul Constanța.
Noroiul de la Ploiești i-a amuzat pe fotbaliștii de la FCSB
David Miculescu (21 ani) a fost surprins de camerele de luat vederi plin de noroi la meciul dintre Chindia și FCSB.
Cadrul cu atacantul transferat de la UTA Arad în acestă vară, pe 1,7 milioane de euro, a generat multe reacții spumoase pe grupul de WhatsApp al FCSB-ului, după cum a mărturisit chiar Mihai Stoica (57 ani).
„Fotografia cu Miculescu din cadrul ăsta a pus-o cineva grupul de WhatsApp al fotbaliștilor, iar comentariile au fost spumoase, comentarii făcute de jucătorii de culoare. Dawa a scris că mai e un jucător din Camerun. A fost impresionantă abnegația cu care au jucat băieții. Chiar au jucat pentru Olaru și Compagno”, a spus Mihai Stoica pentru Orangesport - mai multe detalii AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News