„Nu s-a închis transferul!” Antonio Sefer, ultimele detalii despre mutarea la Beer Sheva
Antonio Sefer (22 ani), pe lista lui Hapoel Beer Sheva, echipa care a eliminat-o pe Universitatea Craiova în preliminariile Conference League.
După ce s-a zvonit că mutarea a intrat în impas din cauza pretențiilor exagerate pe care mama fotbalistul lui le are în privința salariului, Sefer se apără și spune că negocierile sunt în curs și că totul se poate schimba până la finalul campaniei de transferuri.
Aripa dreaptă a Rapidului spune însă că își dorește să rămână în Giulești și să facă performanță alături de trupa pregătită de Adi Mutu.
Hapoel Beer Sheva încă îl poate transfera pe Sefer
„Nu s-a închis transferul, așa cum s-a vehiculat prin presă. A, și apropo, familia mea nu a vorbit cu nimeni de la Beer Sheva. S-a scris mult despre mama mea, că ar fi blocat transferul, dar nu este adevărat.
Adevărat este că am primit mesaje de la antrenorul lui Beer Sheva, care a spus că mă dorește acolo și care a mai precizat că cele două cluburi vor negocia direct și că nu este nevoie de intermediari. Sper să vorbească. Dacă nu, eu o să îmi fac treaba în continuare, Nu au fost discuții legate de sume care să mă privească pe mine.
Dacă cele două cluburi se vor înțelege vom vedea ce va fi după aceea”, a spus Sefer.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Sefer, potrivit transfermarkt.com
- Sefer a semnat cu gruparea din Giulești în februarie 2019, când a sosit liber de contract de la echipa U21 a celor de la Groningen.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News