„Ovidiu Burcă are dreptate!” Dan Alexa îl susține pe antrenor în scandalul cu jucătorii de la Dinamo: „Un tupeu imens ce au făcut ei!”
Continuă discuțiile pe baza scandalului de la Dinamo, când o parte dintre jucători au făcut grevă și au refuzat să se antreneze.
Nemulțumiți de situația financiară de la echipă și de restanțe, câțiva dintre jucătorii dinamoviști au făcut grevă și au refuzat să participe la antrenamente. Ovidiu Burcă a reacționat atunci, excluzând din lot trei jucători pe care i-a considerat ca fiind responsabili pentru revolta din vestiar, având un discurs dur.
Deși a fost și criticat pentru atitudinea sa, antrenorul lui Dinamo primește și sprijin. Dan Alexa a comentat episodul scandalului de la echipa din Ștefan cel Mare, dându-i dreptate tehnicianului.
Dan Alexa, de partea lui Ovidiu Burcă în scandalul cu jucătorii
Antrenorul lui FC Brașov a comentat situația de la Dinamo, criticând dur jucătorii care au făcut grevă. Dan Alexa și-a arătat susținerea pentru Burcă, punctând că unii fotbaliști s-ar fi lăsat de fotbal dacă nu ar fi fost antrenorrul „câinilor” care să îi ajute.
Totodată, Alexa sugerează că jucătorii au fost susținuți din spate pentru a iniția conflictul cu Ovidiu Burcă.
„Ovidiu Burcă are dreptate în ce a spus. Eu am auzit însă doar frânturi din conferință, în care pare că se leapădă de jucători, ceea ce nu e adevărat. Să ne amintim cum a început acest grup la Dinamo, cu o grămadă de jucători refuzați, unii se și lăsau, probabil, dacă nu-i lua Burcă.
Le-a dat un job, s-a zbătut pentru ei, să fie banii la zi, hoteluri de cinci stele, să nu se resimtă problemele din club. Și vine o dată o restanță de două luni, în care Ovidiu aștepta, firește, înțelegere și loialitate din partea jucătorilor. Iar ei, pac, grevă!
Nu neg că e dreptul lor să-și ceară banii, fără comentarii. Dar în contextul de la Dinamo și în situația generală a fotbalului românesc, unde aproape că nu există club fără restanțe, mi se pare un tupeu imens ce-au făcut ei! N-au luat decizia de capul lor.
Sunt jucători care au mai trecut pe la cluburi unde se adunaseră datorii și de câte patru-cinci luni și n-a mai făcut niciunul grevă. Acum, la Dinamo, din exterior, totul mi se pare cusut cu ață albă.
Probabil a existat și cineva care i-a încurajat din culise să facă demersul ăsta, că altfel nu-i văd eu așa curajoși pe unii! Mai ales că, atunci când accepți să vii acum la Dinamo, știi unde te duci, ce probleme sunt. Culmea e că Ovidiu chiar a reușit să realizeze până acum și un parcurs bun cu echipa, cu rezultate OK și dintr-odată, boom!, scandalul. Nu e ceva curios? Ovidiu a greșit într-un singur punct”, a declarat Dan Alexa pentru playsport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News