„Țigările le-ai lăsat, Dane?” Dialog fabulos între Marius Șumudică și Dănuț Lupu! Cei doi au dat-o la pace 

„Țigările le-ai lăsat, Dane?” Dialog fabulos între Marius Șumudică și Dănuț Lupu! Cei doi au dat-o la pace  Fotbal intern

Marius Șumudică (52 ani) și Dănuț Lupu (56 ani) au fost implicați într-un conflict indirect, de la distanță, în ultima perioadă. 

Totul a plecat de la afirmațiile lui Dănuț Lupu, cel care îl acuza pe Marius Șumudică de faptul că nu ar fi rapidist, moment în care a primit o replică din partea fostului antrenor de la Al-Raed, care i-a spus că l-a atacat pentru a ieși din „conul de umbră” în care se afla. 

Dialog spumos între Marius Șumudică și Dănuț Lupu 

Cei doi au purtat un dialog la Fanatik, iar acolo au reușit să se împace. Schimbul de replici dintre cei doi a stârnit amuzament.

Marius Șumudică: Când îți plesneau plămânii în tine, am venit la tine la spital, cred că ai uitat!

Dănuț Lupu: M-am luat de jucătorul sau antrenorul Șumudică vreodată?

Șumudică: Te-ai luat de omul Șumudică, care a venit la tine la spital, când aveai plămânii 50% varză și am vorbit cu Streinu-Cercel ca să te ajut, pentru că nu o să te uit niciodată, cât m-ai ajutat în carieră. Consider că între noi trebuie să existe un respect, Dane!

Lupu: În afara faptului că am spus că niciodată n-aș fi declarat ce ai declarat tu ca să ajungi antrenor la Rapid, nu am spus ceva de tine

Șumudică: Poate ai dreptate și mi s-a părut mie, Dane! Te respect în continuare atât ca fost fotbalist, cât și ca om.

Lupu: Și eu te respect, stai liniștit! Auzi, tot numărul ăla îl am (n.r. - râde)!

Șumudică: Țigările le-ai lăsat, Dane?

Lupu: Nu mai fumez de zece ani!

Șumudică: M-am nenorocit! Eu bag două pachete pe zi!

Lupu: Eu băgam patru!

Șumudică: Am rămas de la camera lui Lupu, unde juca remi. El băga două (n.r. - pachete de țigări), eu două și Iftodi două. 

Ce a declarat Dănuț Lupu despre Marius Șumudică

Într-un dialog purtat cu Gheorghe Mustață, Lupu a spus că Șumudică nu este rapidist, iar apoi moderatorul emisiunii a amintit și de negocierile purtate de antrenor cu FCSB.

„Gigi, Șumi nu e rapidist, stai liniștit! Șumi nu e rapidist, el e cu Sportul Studențesc.

(n.r. - Un rapidist adevărat ar fi purtat discuții cu FCSB?) În afară de Șumi? Niciunul”, a spus Dănuț Lupu, la Fanatik.

Răspunsul lui Marius Șumudică pentru Dănuț Lupu 

Marius Șumudică nu s-a abținut și i-a oferit o replică pe măsură fostului său coleg de la Rapid, alături de care a cucerit titlul în 1999, când antrenorul echipei era Mircea Lucescu.

„Sunt destule chestii cu care să mă ataci. Pentru că așa sunt eu, spun ceea ce gândesc și deranjez. Dar nu ai cum să spui că nu țin cu Rapid. Niciodată! Asta este ultima pe care o poți zice despre mine. De ce m-a atacat? Habar nu am! Probabil că intrase într-un con de umbră și voia să mai audă președintele de la Dinamo de el. Parcă e angajat acolo, nu? În loc să pară că ia bani degeaba, mai bine își arată colții.

Am citit mai multe știri despre el cu niște scandaluri la care a luat parte de când e la CS Dinamo. Și o să mă folosesc de exemplul cu Sportul Studențesc ca să-l contrazic pentru că a spus o prostie mai mare decât el.

O să vă trimit o poza cu mine, la 18 ani, în mijlocul suporterilor Rapidului, pe Giulești. Jucam la CFR BTA, unde eram împrumutat de Sportul. Noi jucam la ora 9:00 și imediat după meci luam tramvaiul ca să ajung pe Giulești. Iar când era câte un meci tare, mă dădeam bolnav la pauză ca să am timp să ajung fără probleme. 

Tocmai că nu am semnat un contract cum a fost cel pe care mi l-a oferit Gigi (n.r. Gigi Becali, patronul FCSB-ului) arată cine sunt. Nicio altă echipă din România nu mi-ar fi oferit ce-mi dădea el și poate că aș fi avut și eu nevoie să stau un an acasă.

Dar am luat-o pe nevasta-mea și am fugit la Constanța tocmai ca să nu semnez”, a declarat Marius Șumudică conform Digi Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!