Vestea trasferului lui Borisav Burmaz la Rapid a ajuns până în Hong Kong: „Un nou capitol începe!”
Rapid a anunțat duminică (24 decembrie) transferul atacantului sârb Borisav Burmaz, de la FK Vozdovac.
Borisav Burmaz a fost al doilea cel mai bun marcator al Serbiei în sezonul trecut, iar acest lucru a atras fără îndoială atenția multora.
Despre transferul lui Borisav Burmaz la Rapid scriu și jurnaliștii din rețeaua independentă de știri BNN Breaking, cu sediul în Hong Kong, ca despre o mare loviură pe care o dau giuleștenii.
„Rapid, un club de fotbal cu tradiție, a făcut o mișcare strategică prin semnarea lui Borisav Burmaz, un atacant sârb în vârstă de 22 de ani”, au scris cei de la BNN, care au punctat ulterior: „Transferul lui Burmaz de la Vozdovac la Rapid este un capitol interesant în cariera sa”.
Despre Borisav Burmaz
Crescut de Steaua Roşie, cea mai titrată echipă din Serbia, atacantul de 22 de ani, împliniţi pe 21 aprilie, a mai jucat la Graficar şi Radnicki Kragujevac 1923.
Burmaz este fost internaţional sârb de juniori, evoluând pentru naţionalele U17, U18 şi U19 ale Serbiei, iar valoarea sa de piaţă, conform transfermarkt.com, este de 1,2 milioane de euro.
Are un meci jucat la Crvena Zvezda, 18 partide şi un gol la Radnicki, 43 de partide, 20 de goluri şi 4 pase decisive la Graficar, 51 de meciuri, 16 goluri şi 3 assist-uri la FK Vozdovac.
Atacantul sârb a evoluat ultima dată pe 15 decembrie 2023, în meciul Vozdovac - Zeleznicar Pancevo (5-1), în care a înscris o "dublă", în cele 66 de minute jucate.
Pe postul de atacant, Borisav Burmaz îi va avea concurenţi pe Albion Rrahmani, Kevin Soni sau Alexandru Stan, însă şi nou-venitul Florent Hasani poate evolua în poziţie de "vârf".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News