S-a spus că s-au vândut 800.000 de tricouri cu Messi, dar un oficial de la PSG are o altă versiune."Nu suntem magicieni"
Transferul lui Messi la PSG a făcut mare vâlvă în presa mondială.
Considerat de mulți ca fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria fotbalului, Leo Messi a schimbat pentru prima dată în cariera sa de jucător profesionist echipa. Odată cu mutarea, au apărut și anumite infrormații potrivit cărora PSG ar fi vândut în 24 de ore peste 800.000 de tricouri cu numele jucătorului adus de la Barcelona.
Totuși, cifrele au fost negate de directorul de marketing al clubului din Paris, iar ezitarea de a oferi numărul exact de tricouri vândute vorbește de la sine de exagerarea care a fost prezentată fanilor de o anumită parte a presei mondiale.
"Trendul este unul fenomenal, dar suntem foarte departe de acel milion de tricouri vândute" "E o nebunie să vină cu astfel de numere. Da, trendul vânzărilor este unul fenomenal, dar suntem foarte departe de acel milion de tricouri vândute. Înțelegerea cu Messi s-a realizat foarte rapid, nu e ceva ce am fi putut anticipa.
Rămânem atenți, dar depindem și de partenerii noștri și de modul în care ei produc aceste tricouri. Indiferent că e vorba de Nike, Adidas sau Puma, toți au aceeași abordare în ceea ce privește producerea și numărul de tricouri puse la vânzare.
Nu suntem magicieni. Pentru moment, am lansat doar două seturi de echipament, cel de acasă și cel de deplasare. Vor mai exista încă două, care vor fi lansate în septembrie și în ianuarie. În ultimele două sezoane, cu patru modele de tricou, am reușit să ajungem la un milion de bucăți vândute", a spus Allegre, potrivit https://www.lequipe.fr/Sport-et-style/Maillots/Actualites/Fabien-allegre-psg-on-est-tres-loin-du-million-de-maillots-messi-vendus/1278827https://www.lequipe.fr/Sport-et-style/Maillots/Actualites/Fabien-allegre-psg-on-est-tres-loin-du-million-de-maillots-messi-vendus/1278827.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News