Adrian Ursea poate reveni în Ligue 1! Românul este pe lista unui club de tradiție
Adrian Ursea (54 de ani) ar putea reveni în Ligue 1, la mai bine de jumătate de an după despărțirea de Nice.
Antrenorul român se află pe lista lui Saint-Etienne, ultima clasată din Ligue 1, care s-a despărțit în urmă cu câteva zile de Claude Puel, după eșecul drastic contra lui Rennes, scor 0-5. Echipa cu 10 titluri de campioană în palmares este pregătită acum de interimarul Julien Sable (41 de ani), care va conduce echipa la partida cu Reims, de sâmbătă.
Adrian Ursea, pe lista lui Saint-Etienne
Jurnalistul Jonathan Johnson, de la CBS Sports, anunță că Adrian Ursea este o variantă luată în calcul de Saint-Etienne pentru banca tehnică. Antrenorul român este liber de contract din luna mai, după prima experiență ca principal în Ligue 1, la Nice.
Prima opțiune a celor de la Saint-Etienne a fost francezul David Guion (54 de ani), fostul antrenor de la Reims, dar acesta a refuzat propunerea din cauza faptului că nu i s-a permis să vină cu stafful său la echipă.
Pe lângă Adrian Ursea, alte două variante pentru banca tehnică a lui Saint-Etienne sunt francezii Pascal Dupraz (59 de ani), fost antrenor la Evian, Toulouse sau Caen și Frederic Hantz (55 de ani), care a antrenat ultima oară la Al Khor, în Qatar. Ambii sunt liberi de contract.
David Guion has reportedly rejected Saint-Etienne's offer to take over after Claude Puel's sacking. Arguably ASSE's best available candidate now out of the running. Pascal Dupraz, Adrian Ursea & Frederic Hantz have also been linked with the post. https://t.co/0KSjoObB0E
— Jonathan Johnson (@Jon_LeGossip) December 8, 2021
Varianta ca Adrian Ursea să semneze cu ultima clasată din Ligue 1 a fost avansată și de prestigioasa publicație L'Equipe, care are cuvinte de laudă pentru perioada petrecută de român la Nice.
Adrian Ursea a fost secund la Nice în două mandate (2016-2018 și 2019-2020), iar în luna decembrie a anului trecut a preluat rolul de interimar până la finalul sezonului, după ce Patrick Vieira a fost demis. În cele 30 de meciuri cu tehnicianul român pe bancă, Nice a strâns 11 victorii, cinci remize și 14 înfrângeri, terminând sezonul pe locul 9.
Ursea, fost jucător în România la Petrolul sau Rapid, a plecat în Elveția în anii '90, țară în care și-a continuat cariera de fotbalist, dar a și antrenat la formații precum Servette sau Neuchatel Xamax.
Saint-Etienne ocupă locul 20 în Ligue 1, ultimul, cu doar 12 puncte acumulate în primele 17 etape, la două lungimi în spatele ultimei poziții care asigură salvarea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News