Golurile au fost marcate de Goncalo Ramos (30), Nuno Mendes (72) şi Desire Doue (86), iar în urma acestui rezultat campioana din Ligue 1 păstrează șanse pentru primăvara europeană, deși se află d-abia pe locul 24.

În primele șase partide, PSG a înregistrat două victorii, o remiză și trei înfrângeri, acumulând doar 7 puncte.

În ciuda rezultatelor sub așteptări, Nasser Al-Khelaifi și-a exprimat încredere pentru tehnicianul spaniol, explicând că la PSG se construiește un proiect pe termen lung.

"Luis Enrique va rămâne la noi. Construim un proiect pe termen lung cu el, știe asta. Este un antrenor minunat. Avem cel mai bun antrenor din lume.

A fost un meci important, decisiv. Victoria era esențială pentru a rămâne în Champions League. Am jucat bine, am marcat, iar asta ne oferă încredere pentru viitor", a declarat oficialul grupării pariziene.

Jese Rodriguez, acuzații grave pentru Nasser Al Khelaifi

Jese a debutat la prima echiipă a madrilenilor în 2013, iar în cei trei ani petrecuți pe ”Santiago Bernabeu” a contribuit cu 18 goluri și 15 pase decisive. În 2016, nemulțumit că juca destul de puțin pentru madrileni, Jese a semnat cu PSG, club care a plătit nu mai puțin de 25 de milioane pentru el. 

Totuși, aventura în capitala Franței s-a termiinat destul de brusc. După doar șase luni, PSG l-a împrumutat la Las Palmas. Au urmat apoi împrumuturi la formații precum Stoke City, Real Betis și Sporting Lisabona, iar în 2020, a rămas liber de contract.

La 4 ani după acel moment, Jese a vorbit despre experiența trăită la Paris Saint-Germain și a lansat niște acuzații grave la adresa președintelui Nasser Al Khelaifi, despre care a spus că ar fi avut o ”afinitate” pentru soția sa, Aurah Ruiz.

Dacă voiam, puteam rămâne la Madrid, dar a apărut opțiunea de a merge la PSG. Nu primeam multe minute, așa că m-am gândit să merg la Paris să pot juca mai mult. Unai Emery era antrenor în acel moment, el a fost cel care m-a sunat. Madrid a făcut mai multe transferuri și, din dorința de a juca la EURO, m-am simțit obligat să accept această mutare. (...)

Am fost tratat foarte urât la PSG, lucru ce m-a făcut să înțeleg că Real Madrid este cel mai bun club din lume. Am debutat la PSG cu o pasă decisivă care a decis jocul, dar apoi am fost scos din joc timp de două luni din cauza apendicitei. În iarnă, mi s-a spus că trebuie să plec. I-am spus lui Unai Emery cât sunt de dezamăgit.

Președintele nici măcar nu a vrut să mă vadă. Nu știu dacă o plăcea pe soția mea mai mult decât pe mine. Nu mi-au oferit nicio explicație. Poți câștiga mulți bani, dar felul în care s-au purtat a fost dezamăgitor”, a declarat Jese Rodriguez pentru Mowlihawk.