OFICIAL "Călăul" României s-a despărțit de Marseille. "A fost nevoie de multe săptămâni de gândire"
Francezul a jucat 492 de meciuri şi a marcat 103 goluri în carieră.
Clubul francez de fotbal Olympique Marseille se va despărţi de mijlocaşul Dimitri Payet, 36 ani, care mai avea un an de contract, a anunţat, vineri, preşedintele grupării din Ligue 1, Pablo Longoria, citat de AFP.
''Am decis să nu continuăm aventura împreună cu căpitanul nostru. A fost nevoie de multe săptămâni de gândire, de discuţii'', a precizat oficialul spaniol, într-o conferinţă de presă susţinută la Stade Velodrome.
Ataşat de oraş şi de club, pentru care a jucat al nouălea său sezon, Payet fusese adus în mandatul fostului preşedinte Jacques-Henri Eyraud şi avea contract cu OM până în iunie 2024, care îi asigura rămânerea în cadrul clubului după încheierea carierei.
Alături de Pablo Longoria, fostul internaţional francez (38 selecţii, 8 goluri), foarte emoţionat şi cu lacrimi în ochi, a anunţat că doreşte să continue să joace fotbal, după ''un sezon dificil, cu puţine meciuri jucate''. Totuşi, conducătorul de joc a precizat că îşi va lua timp de gândire înainte de a lua o decizie.
???????????????????? ???????????????????????????????????? ????????
Talent pur doté d’une élégance rare, le numéro 10 de l’OM a marqué le club par sa classe technique, ses buts et ses passes qui ont inspiré toute une génération d’olympiennes et d’olympiens.
L’ensemble du club souhaite à Dimitri Payet, ainsi… pic.twitter.com/1JAYweOxNA
— Olympique de Marseille (@OM_Officiel) July 21, 2023
La OM, Payet a jucat opt sezoane şi jumătate (2013-2015, iar apoi 2017-2023), totalizând 326 de meciuri, 78 de goluri şi 95 de pase decisive, potrivit statisticilor oferite de club, dar al nu a câştigat niciun trofeu.
A fost "călăul" tricolorilor la EURO 2016
În cariera sa, care a mai cuprins cluburile Lille, Saint-Etienne şi Nantes, Payet a jucat 492 de meciuri şi a marcat 103 goluri, potrivit Ligii profesioniste (LFP).
Payet a avut şi un interludiu la West Ham (2015-2017), cu 49 de partide jucate pentru ''ciocănari'' şi 11 goluri marcate.
La naţionala Franţei s-a remarcat mai ales la EURO 2016, când a marcat un gol superb care a adus victoria în faţa României (2-1).
Ultimul sezon a fost unul complicat pentru Payet, nereuşind să intre deloc în planurile antrenorului Igor Tudor: cu 26 de apariţii şi 4 goluri marcate. Agerpres
« ???????? ???????????? ???????? ???????? ???????????????????? ????????????????????????, ????̧???? ???????? ???????????????????? ???????????????? » ????
Découvrez la suite du stage de nos ???????????????????????????????????? en compagnie de Pape ????????, Isaak ????????, Simon ???????? et Emran ???????????????????????????? ???? https://t.co/4BUb17Isfd pic.twitter.com/xE5pT47sJf
— Olympique de Marseille (@OM_Officiel) July 20, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News