Decizia luată de PSG, după ce Achraf Hakimi a fost acuzat de viol
Achraf Hakimi (24 de ani), fundașul lui Paris Saint-Germain, a fost recent acuzat de viol.
Presupusa victimă, în vârstă de 23 de ani, nu a dorit să depună plângere, ci doar să declare că a fost violată, iar duminică a mers la poliția din Nogent-sur-Marne. Chiar dacă femeia nu a depus plângere, procurorii au deschis o anchetă preliminară.
Decizia luată de PSG, după ce Achraf Hakimi a fost acuzat de viol
În așteparea unui rezultat al acestei investigații, Paris Saint-Germain îl susține total pe Achraf Hakimi, iar clubul francez își dorește să îl folosească în continuare pe fundașul marocan, scrie ESPN. Hakimi ar urma să facă parte din lot la meciul cu Nantes, care se joacă sâmbătă, în Ligue 1.
Până în prezent, Achraf Hakimi și PSG nu au oferit niciun comentariu, însă fotbalist ar nega toate acuzațiile care îi sunt aduse, mai scrie sursa citată.
"Fanni Colin, avocatul lui Hakimi, se află într-un dialog constant cu procurorii, iar jucătorul își dorește să coopereze pe deplin", notează ESPN.
Chiar în ziua în care Le Parisien a scris despre acuzațiile care îi sunt aduse lui Hakimi, luni, marocanul a fost prezent la gala FIFA The Best, din Paris. Fundașul lui PSG a fost inclus în echipa ideală a anului trecut.
Achraf Hakimi, acuzat de viol
Conform Le Parisien, presupusa victimă are 23 de ani și locuiește Fontenay-sous-Bois. Deși nu a vrut să depună plângere, fata a vrut să declare că a fost violată. În cursul zilei de duminică a mers la poliția din Nogent-sur-Marne.
Cei doi ar fi început să discute pe Instagram, din spusele fetei, iar pe 25 februarie, tânăra ar fi mers acasă la Hakimi, cu ajutorul unui Uber pe care fotbalistul l-ar fi comandat pentru ea.
Conform fetei, lucrurile au degenerat acasă la jucător, care ar fi sărutat-o, iar apoi a încercat să o dezbrace, sărutându-i sânii, în ciuda faptului că ea ar fi protestat. Le Parisien scrie și că fotbalistul ar fi penetrat-o cu degetele.
Tânăra ar fi reușit să se elibereze după ce l-ar fi lovit cu piciorul pe Hakimi. Eliberată, i-ar fi trimis un mesaj unei prietene care a mers să o ia. Hakimi nu a fost disponibil pentru meciul cu Olympique Marseille de duminică seară din cauza accidentării suferite, astfel că a rămas acasă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News