Gafă de proporții în Ligue 1: cum l-a numit comentatorul pe un fotbalist ucrainean
Comentatorii postului de televiziune BeIN Sports au comis o gafă în timpul meciului Clermont - Marseille, care s-a jucat sâmbătă, în Ligue 1 și s-a încheiat cu victoria oaspeților, 2-0.
În prima repriză a meciului, la o lovitură liberă a lui Olympique Marseille, care a fost executată de ucraineanul Ruslan Malinovsky, comentatorii au spus despre fotbalistul lui OM că este rus. Mai mult, ei au continuat cu câteva glume sensibile în contextul războiului din Ucraina.
Gafă în Ligue 1. Comentatorul a spus despre ucraineanul Ruslan Malinovsky că este rus
"Sanchez și Malinovskyi în fața mingii... va fi rusul care va executa. Aproape că a trimis mingea asta la Moscova!", a spus unul dintre comentatori, după ce mingea expediată de fotbalistul ucrainean s-a dus peste poarta lui Clermont.
"Asta a fost o minge Sputnik!", a reacționat și celălalt comentator al meciului, făcând referire la primul satelit artificial care a orbitat în jurul pământului, lansat de Uniunea Sovietică.
Ruslan Malinovskyi a cerut explicații pe Twitter: "Cine a comentat acest meci? Ce se întâmplă, BeIN Sports?".
De asemenea, soția fotbalistului a avut un mesaj dur pe rețelele sociale: "Ce naiba? Rus? Acești oameni incompetenți nu ar trebui să comenteze meciuri. O rușine", a scris Roksana Malinovska, pe Instagram, potrivit RMC Sport.
What's up, @PhilSchoen, @beINSPORTSUSA?
— Ruslan Malinovskyi (@malinovskyi18) February 12, 2023
Ruslan Malinovskyi (29 de ani), mijlocaș ofensiv cu 51 de meciuri și 7 goluri la naționala Ucrainei, a fost împrumutat în această iarnă de Atalanta la Olympique Marseille. Crescut la Șahtior Donețk, Malinovskyi a mai jucat la Genk.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News