"Ii pun cariera in pericol!" Accidentarea lui Neymar a declansat un RAZBOI intre brazilieni si PSG! Ce se intampla cu jucatorul
Neymar are sanse minime sa joace in marele meci dintre PSG si Real Madrid care va fi in direct la Pro TV pe 6 martie.
Accidentarea lui Neymar din derby-ul cu Olympique Marseille a declansat un adevarat razboi intre Federatia din Brazilia si cei de la Paris Saint-Germain. Motivul? Tratamentul pe care il va avea Neymar dupa fisura la cel de-al 5-lea metatarsian.
Unai Emery anunta marti ca Neymar nu se va opera, ceea ce ar diminua perioada de recuperare insa ar creste riscurile unei recidive. In schimb, tatal lui Neymar a declarat la cateva ore ca jucatorul ar trebui sa se opereze! Astfel, s-a creat un conflict intre federatia din Brazilia care vrea ca Neymar sa se opereze pentru a nu risca prezenta la Mondial si cei de la PSG care vor ca perioada de pauza a lui Neymar sa fie cat mai scurta, gandindu-se si la o adevarata nebunie: Neymar sa fie pe teren cu Real Madrid la returul de saptamana viitoare. Insa o eventuala recidiva ar putea avea consecinte extrem de serioase chiar pentru cariera lui Neymar.
Jurnalistii catalani scriu ca Neymar va lua pana la urma decizia finala, fiind tentat sa se opereze pentru a fi sigur ca va fi gata la Mondial. Federatia din Brazilia nu doreste sa puna presiune pe cei de la PSG in conditiile in care la club mai joaca Thiago Silva, Dani Alves si Marquinhos, astfel ca nu si-a manifestat public dorinta ca Neymar sa se opereze, insa l-a trimis pe doctorul echipei nationale, Rodrigo Lasmar, de urgenta la Paris.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News