Celtic Glasgow și Rennes s-au înțeles pentru transferul fotbalistului japonez Kyogo Furuhashi.
Transferul lui Kyogo, realizat pentru Jota și două milioane de euro
Jucătorul a costat 12 milioane de euro și va fi sub contract cu "Les Rouge et Noirs" până în iulie 2027.
Kyogo o lasă pe Celtic lider autoritar în Scottish Premier League, cu 10 puncte avans față de Rangersul lui Ianis Hagi, în turul al treilea al Scottish Cup (Raith Rovers / 8 februarie) și pe loc de play-off-ul de calificare în optimile Champions League.
În stagiunea actuală, acesta a bifat 32 de prezențe și 12 goluri în toate competițiile, iar Celtic l-a achiziționat deja pe Jota, chiar de la Rennes, pentru 10 milioane de euro. Deocamdată, Rennes ocupă locul 16 în Ligue 1, care duce la play-off-ul de rămânere/promovare în prima divizie franceză.
Kyogo Furuhashi, dorit de Guardiola la Manchester City
Kyogo Furuhashi (30 de ani) este născut la Ikoma (prefectura Nara) și a fost format la cluburile Sakuragaoka FC, Athpegas Ikoma FC, Kokoku High School și Chuo University Tokyo. La seniori a evoluat pentru FC Gifu (2017-2018), Vissel Kobe (2018-2021) și Celtic Glasgow (2021-prezent). El are 22 de selecții și 5 goluri pentru reprezentativa de seniori niponă.
În palmares are Scottish Premiership (x3), Scottish Cup (x2), Scottish League Cup (x3), Emperor's Cup (1), Japanese Super Cup (1), titlul de golgheter al campionatului scoțian (2022-2023) și PFA și SFWA Footballer of the Year (2022-2023). Are 170 cm înălțime, joacă ca atacant și este cotat la 14 milioane de euro. În 2023, el a fost pe lista de transferuri a lui Pep Guardiola, pentru un transfer la Manchester City.
Foto - Getty Images