Kylian Mbappe - PSG 1-0! Clubul francez, nevoit să-i plătească un bonus uriaș starului francez, deși vrea să-l vândă
Cu două săptămâni înaintea startului noului sezon în Ligue 1, situația lui Kylian Mbappe rămâne sub semnul întrebării.
Starul francez nu a fost în lotul lui PSG care a făcut deplasarea la turneul de pregătire din Japonia și Coreea de Sud, pregătindu-se în Franța, alături de ceilalți jucători lăsați acasă, Draxler, Wijnaldum, Paredes, Dagba și Diallo.
Potrivit informațiilor apărute în publicația L'Equipe la momentul respectiv, oficialii campioanei din Ligue 1 consideră că jucătorul de 24 de ani a ajuns la o înțelegere cu Real Madrid pentru a pleca liber de contrat la finalul sezonului 2023/2024, atunci când îi expiră acordul cu gruparea de pe Parc des Princes.
În aceste condiții, atacantul a fost pus pe lista de transferuri imediat după anunțarea deciziei, pentru a putea obține suma considerabilă de bani la care este cotat.
Kylian Mbappe a încasat un bonus uriaș de la PSG
31 iulie a reprezentat data limită pentru ambele părți legată de activarea clauzei de prelungire a contractului lui Kylian Mbappe.
Starul francez nu a activat această clauză, însă PSG este obligată să-i plătească un bonus de 40 de milioane de euro, stipulat în înțelegerea semnată în 2022.
Kylian Mbappe a refuzat să negocieze cu Al-Hilal
Chiar dacă PSG s-ar fi înțeles deja cu reprezentanții celor de la Al-Hilal în privința sumei de transfer, 300 de milioane de euro, fotbalistul a luat o altă decizie.
Arabii s-au deplasat la Paris pentru a negocia cu atacantul francez, dar s-au lovit de refuzul acestuia. Kylian Mbappe nu a vrut să poarte discuții cu cei de la Al-Hilal, chiar dacă aceștia i-au pregătit un salariu de 200 de milioane de euro, sumă la care se puteau adăuga și eventuale drepturi de imagine.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News