Laszlo Boloni, lecție de fotbal în Ligue 1. Cât s-a terminat Metz - Nantes

Laszlo Boloni, lecție de fotbal în Ligue 1. Cât s-a terminat Metz - Nantes Franta

Cele două echipe s-au întâlnit în a 12-a etapă din primul eșalon al Franței.

Metz a primit vizita celor de la Nantes pe „Stade Saint-Symphorien”. Formația dirijată de Laszlo Boloni a câștigat partida cu 3-1 și au obținut trei puncte importante în campionat.

Laszlo Boloni, lecție de fotbal în Ligue 1. Cât s-a terminat Metz - Nantes

Prima repriză a fost un rollercoaster pentru Metz. Kevin Van Den Kerkhof (Metz) a deschis scorul în minutul trei, doar că Moses Simon a restabilit egalitatea în minutul 12. Simon Elisor (Metz) a dus scorul la 2-1 însă în minutul 28.

În repriza secundă, chiar dacă Nantes a încercat să restabilească egalitatea, Metz a făcut 3-1 în minutul 85, grație reușitei lui Joel Asoro, care a marcat al doilea său gol la club în acest sezon.

În urma victoriei, Metz a ajuns pe locul 11 cu 13 puncte. În consecință, formația dirijată de Laszlo Boloni a înregistrat trei victorii, patru rezultate de egalitate și cinci înfrângeri.

De cealaltă parte, Nantes se situează pe locul opt cu 14 puncte. Astfel, clubul și-a trecut în bagaj până acum patru câștiguri, două remize și șase eșecuri, după 12 etape.

Ce urmează pentru Metz

Pentru echipa lui Laszlo Boloni urmează meciul cu Lorient din a 13-a etapă din primul eșalon al Franței de duminică, 26 noiembrie, de la ora 16:00. În ultima confruntare dintre cele două, Lorient s-a impus "acasă" cu 1-0, în aprilie 2022.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!