Lionel Messi, așteptat în MLS! Ce a spus patronul lui Inter Miami despre transferul argentinianului în America
Contractul lui Leo Messi cu Paris Saint-Germain expiră în iunie 2023, însă argentinianul are o opțiune de prelungire pe încă un sezon.
Chiar și așa, fostul catalan este așteptat la clubul patronat de Jorge Mas și de David Beckham. Patronul american, născut chiar în Miami, Florida, a oferit o declarație "marcă înregistrată" și a spus că Inter-ul din MLS caută cei mai buni jucători și aspiră la starul argentinian.
„Atât eu, cât și Beckham, vrem să aducem la Inter pe cei mai buni jucător ai lumii, nu doar pentru că avem un proiect în desfășurare. Vrem să fim punctul de referință din fotbalul Statelor Unite și, atunci când vorbești de cei mai buni fotbaliști ai lumii, Leo e, bineînțeles, cel mai bun de pe planeta.
Sper că circumstanțele îl vor face să-și dorească să joace aici, să poarte tricoul lui Inter Miami”, au fost cuvintele lui Jorge Mas, potrivit Daily Mail.
Ce a spus un fost oficial al Barcelonei
Xavier Asensi, în prezent Chief Business Officer al lui Inter Miami, a vorbit primul despre posibilitatea aducerii lui Leo Messi la echipa Inter Miami.
„Leo Messi nu se poate compara cu niciun alt fotbalist, este unul aparte. Acestea fiind spuse, noi încercăm să fim referință în fotbalul din Statele Unite și pentru a reuși acest lucru, jucătorii sunt importanți și spectacolul pe care îl pot oferi.
Pentru a oferi spectacol, ai nevoie de cei mai buni jucători și să îi avem e un obiectiv real al clubului nostru. În ceea ce îl privește pe Leo Messi, este el și apoi sunt și ceilalți.
(n.r. Este realist să ne gândim că Messi ar putea juca la Inter Miami?) Depinde de el și ce își dorește el. Vrem să îi avem pe cei mai buni jucători din lume, iar Messi cred că este cel mai bun din istorie”, a declarat Xavier Asensi, potrivit Mundo Deportivo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News