Lionel Messi negociază un nou contract! Antrenorul confirmă

Lionel Messi negociază un nou contract! Antrenorul confirmă Franta

Lionel Messi (35 de ani) mai are contract cu Paris Saint-Germain până la finalul acestui sezon, iar până acum nu a acceptat prelungirea.

Pentru Messi au apărut și alte posibile destinații în ultima perioadă, precum Al Hilal (Arabia Saudită), Inter Miami (SUA) sau FC Barcelona (Spania), însă nu este exclusă nici varianta ca argentinianul să semneze un nou contract cu PSG.

Lionel Messi negociază prelungirea contractului cu PSG

La conferința de presă de azi, Christophe Galtier a fost întrebat despre discuțiile privind prelungirea înțelegerii lui Messi. Antrenorul lui PSG a confirmat că negocierile sunt în derulare și a explicat de ce este important ca starul argentinian să rămână pe Parc des Princes.

"Știu că Leo, președintele și conducerea discută foarte mult. Nu cunosc detaliile, eu sunt concentrat la meciuri. Trebuie ca toate părțile să fie de acord pentru a rămâne.

Leo este fericit în vestiar, are 18 goluri și 17 pase decisive în acest sezon. A fost des decisiv, e un jucător important și își dorește mereu să îi ajute pe colegi să joace bine", a spus Christophe Galtier, potrivit L'Equipe.

  • 10 august 2021 este data la care Messi a semnat cu PSG, după 21 de ani petrecuți la Barcelona
  • 29 de goluri și 32 de pase decisive a reușit argentinianul în primele 65 de meciuri la formația franceză

FC Barcelona încearcă să îl convingă pe Lionel Messi

Al Hilal vrea să-i ofere lui Messi un contract în valoare de 220 de milioane de euro pe sezon, în timp ce Inter Miami i-ar fi făcut la rândul ei o propunere serioasă starului sud-american.

Totuși, Leo Messi este foarte aproape de o revenire istorică la Barcelona, clubul la care și-a petrecut majoritatea carierei. Mai mult, potrivit jurnalistului Gerard Romero, citat de Forbes, argentinianul și-a pregătit deja pentru locuit casa aflată în Castelldefels, o suburbie exclusivistă din Barcelona.

Cu mari probleme financiare, Barcelona negociază în aceste zile cu Jorge Messi, tatăl fotbalistului, o mutare spectaculoasă. Discuțiile sunt la început, dar au mari șanse de reușită, conform sursei citate, cu toate că salariul pe care catalanii i-l propun lui Messi nu concurează cu ofertele din Arabia Saudită și SUA.

„Sunt șanse de 60% ca Messi să revină la Barcelona”, a spus Gerard Romero, unul dintre cei mai de încredere jurnaliști în ceea ce privește clubul de pe Camp Nou, într-un live pe Twitch.

Pentru a realiza transferul și a putea să-l plătească pe Leo Messi, Barcelona plănuiește să vândă mai mulți jucători. Operațiunea nu este simplă. Catalanii trebuie să reducă bugetul de salarii cu circa 200 de milioane de euro, potrivit lui Javier Tebas, președintele La Liga.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!