"Lucrurile sunt clare, am luat decizia". Verratti a ales intre PSG si Barcelona, dupa discutiile despre un transfer langa Messi
Marco Verratti a "decis sa ramana" la PSG, cu care are "obsesia sa castige" trofee, a asigurat fotbalistul intr-un interviu publicat luni de Gazzetta dello Sport.
"Am discutat cu conducatorii mei, iar ei stiu ceea ce gandesc. Lucrurile sunt clare: am decis sa raman", a asigurat Verratti.
Anul trecut, mijlocasul lui PSG s-a aflat in centrul unei polemici dupa declaratiile fostului sau impresar, Donato Di Campli, legate de zvonurile privind o posibila plecare la FC Barcelona.
Verratti si-a schimbat de atunci agentul, semnand cu Mino Raiola. "Am citit ca Raiola m-ar fi propus la Barcelona. Este fals", a asigurat jucatorul italian.
"Am obsesia sa castig cu PSG, care mi-a permis sa cresc si ca om, si sa particip la un proiect ambitios. Sper ca si colegii meci gandesc acelasi lucru. O infrangere nu poate anula totul", a adaugat Marco Verratti, referindu-se la eliminarea lui PSG de catre Real Madrid in optimile de finala ale Ligii Campionilor.
"PSG nu este atat de departe de Real", a apreciat totodata fotbalistul echipei pariziene.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News