Mama lui Kylian Mbappe l-a dat de gol pe fiul său: ”Știți deja unde va merge”
Atacantul Kylian Mbappé a organizat, luni, într-un restaurant din Paris, o petrecere de adio înainte de plecarea sa de la PSG.
La ieşirea de la restaurant, în jurul orei 23.30, mama şi consiliera atacantului parizian, Fayza Lamari, a fost întrebată unde va merge Kylian sezonul următor, iar ea le-a transmis jurnaliştilor că deja acest lucru se ştie, alimentând astfel speculaţiile privind trecerea jucătorului la Real Madrid.
Mama lui Kylian Mbappe l-a dat de gol pe fiul său
"Sunt emoţionată. Cei doi copii ai mei părăsesc PSG... Au fost şapte ani extraordinari şi am sărbătorit pur şi simplu cu personalul", a spus ea, confirmând şi plecarea lui Ethan, fratele mai mic al lui Kylian, de la PSG.
"Au fost ani magici. Parisul este magic", a adăugat Fayza Lamari. Ea a fost întrebată despre viitoarea destinaţie a lui Kylian Mbappé.
Iar răspunsul a fost destul de clar: "Dar oricum ştiţi deja unde va merge".
Ea a confirmat astfel zvonurile care îl dau pe căpitanul naţionalei Franţei la Real Madrid dn sezonul următor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News