Mesajul lui Mauricio Pochettino după ce a fost dat afară de la Paris Saint-Germain! Ce le-a transmis oficialilor
Paris Saint-Germain și-a prezentat noul antrenor, Christophe Galtier.
Antrenorul argentinian Mauricio Pochettino, înlocuit marţi de Christophe Galtier pe banca tehnică a echipei de fotbal Paris Saint-Germain, a urat "cele mai bune gânduri" pentru clubul parizian şi a mulţumit preşedintelui Nasser Al-Khelaifi, informează AFP.
„Eu doresc PSG-ului tot binele din lume pentru viitor, proprietarilor, conducerii, jucătorilor, staff-ului tehnic şi suporterilor”, a scris tehnicianul argentinian într-un mesaj postat marţi pe Instagram.
Tehnicianul argentinian i-a mulţumit în mod special şi preşedintelui clubului, Nasser Al-Khelifi. „Lui Nasser, eu vreau să-i mulţumesc pentru că mi-a permis să fac parte din nou din familia PSG”, a scris Pochettino, în vârstă de 50 de ani, care a fost fundaş central al echipei pariziene între 2001 şi 2003.
„Noi am trăit momente formidabile şi am reuşit victorii frumoase împreună”, a adăugat el.
„Suntem mândri că am ieşit campioni cu un club care a însemnat mult pentru familia mea şi pentru mine, de când eram jucător şi căpitan, apoi antrenor”, a mai spus argentinianul, încheind cu cuvintele "Pe curând" în franceză.
Paris Saint-Germain a oficializat marţi numirea antrenorului francez Christophe Galtier, în locul argentinianului Mauricio Pochettino, a cărui plecare a fost anunţată puţin mai devreme.
Christophe Galtier, în vârstă de 55 de ani, care s-a despărţit la sfârşitul lui iunie de echipa Nice, este al şaptelea antrenor al lui PSG de când clubul este deţinut de fondul de investiţii Qatar Sports Investment (QSI). El completează organigrama campioanei Franţei, la mai mult de o lună de la prelungirea contractului lui Kylian Mbappe şi de îndepărtarea directorului sportiv Leonardo, înlocuit de consilierul sportiv portughez Luis Campos.
AGERPRES
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News