Nasser Al-Khelaifi i-a răspuns lui Leo Messi după declarațiile făcute 

Nasser Al-Khelaifi i-a răspuns lui Leo Messi după declarațiile făcute  Franta

Lionel Messi (36 ani) a vorbit recent despre experiența de la PSG și a evidențiat că a fost singurul argentinian care nu a fost sărbătorit cum se cuvine după câștigarea titlului mondial. 

Superstarul argentinian a spus că a fost singurul fotbalist câștigător al titlului mondial care nu a primit recunoștință din partea clubului așa cum ar fi trebuit, însă a arătat înțelegere, punctând că era cumva normal, în contextul în care Argentina a învins-o pe Franța în finală. Președintele clubului parizian i-a dat replica lui Messi. 

Nasser Al-Khelaifi: „Cu tot respectul, suntem club francez!” 

Oficialul lui Paris Saint-Germain a răspuns declarațiilor lui Leo Messi, menționând că deși a fost celebrat la primul antrenament de la revenirea din Argentina după titlul cucerit, ar fi fost imposibil să fie sărbătorit așa cum și-ar fi dorit, în fața fanilor francezi. 

„Sunt foarte multe discuții în exterior, nu știu ce a făcut sau ce a spus. Așa cum a văzut toată lumea, chiar am publicat un clip, l-am sărbătorit pe Messi la antrenament și am făcut asta și în privat. 

Dar, cu tot respectul, suntem un club francez. Normal că era ceva extrem de sensibil să sărbătorim la stadion. Trebuie să respectăm țara pe care a învins-o, coechipierii din echipa Franței, dar și pe suporterii noștri. Dar a fost și este un jucător incredibil, suntem mândri că l-am avut aici”, a declarat Nasser Al-Khelaifi conform RMC Sport

Leo Messi a vorbit din nou despre Paris Saint-Germain 

Argentinianul s-a despărțit de campioana Franței în iunie 2023, când i-a expirat contractul, iar acum evoluează în SUA, la Inter Miami. Într-un interviu acordat recent, Messi a fost întrebat despre perioada PSG, despre care a tot vorbit, însă de această dată și-a exprimat regretul față de faptul că nu a fost felicitat de club când a câștigat Cupa Mondială, așa cum s-a întâmplat cu colegii săi. 

„Așa s-au întâmplat lucrurile. Adevărul e că lucrurile nu au decurs așa cum mă așteptam, însă spun întotdeauna că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Mi-am spus mereu că, deși nu eram bine acolo, tot acolo am devenit campion mondial. Totul se întâmplă cu un motiv, iar lucrurile trebuiau să se întâmple așa. 

E de înțeles reacția fanilor, că mă huiduiau. Mă aflam în țara împotriva căreia am câștigat finala și era vina noastră că nu au ieșit campioni mondiali. Am fost singurul jucător din Argentina care nu a primit recunoștința clubului”, a declarat Leo Messi în cadrul interviului cu Migue Granados conform tycsports.com

Leo Messi a semnat cu Paris Saint-Germain în august 2021, din postura de jucător liber de contract. Argentinianul a jucat 75 de meciuri în tricoul parizienilor, pentru care a marcat 32 de goluri și a reușit 35 de assist-uri. În cele două sezoane petrecute la Paris, Messi a câștigat trei trofee. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!