Nicolas Pepe și-a vărsat frustrarea: „Puteam fi un jucător important”

Nicolas Pepe și-a vărsat frustrarea: „Puteam fi un jucător important” Franta

Nicolas Pepe (27 de ani) se află sub formă de împrumut la OGC Nice.

Fotbalistul ivorian e legitimat la Arsenal din august 2019, de când „tunarii” au plătit nu mai puțin de 80 milioane de euro pe transferul său pe Emirates, de la LOSC Lille. 

Nicolas Pepe și-a vărsat frustrarea: „Puteam fi un jucător important”

Înțelegerea cu OGC Nice expiră la finalul sezonului actual. Cotat la 22 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, Nicolas Pepe a vorbit despre viitorul său la Arsenal.

Ivorianul a specificat faptul că nici măcar nu știe își doresc cei de la Arsenal. De asemenea, fotbalistul a evidențiat că are mulți prieteni la Londra și că ar fi putut fi important pentru „tunari”.

„Nu știu ce vrea Arsenal. Încă am prieteni acolo. Puteam să fiu important pentru echipă, dar astea sunt alegerile antrenorului”, a spus Nicolas Pepe în cadrul unei conferințe de presă, potrivit GOAL.

Cifrele lui Nicolas Pepe

Potrivit Transfermarkt, ivorianul a evoluat pe postul de portar până la vârsta de 14 ani. Nicolas Pepe și-a trecut în CV, de-a lungul carierei fotbalistice, echipe precum Stade Potevin, Angers SCO B, Angers SCO, US Orleans, LOSC Lille, Arsenal și OGC Nice.

Cele mai multe apariții le-a bifat la Arsenal. Pentru „tunari”, Nicolas Pepe a înregistrat 112 meciuri, a reușit să marcheze 27 de goluri și să paseze decisiv în 21 de situații, în aproximativ 6.500 de minute petrecute în echipamentul formației de pe Emirates.

Nicolas Pepe, la OGC Nice

Winger-ul a jucat 17 meciuri la OGC Nice în primul eșalon al campionatului din Franța. Nicolas Pepe a înscris de șase ori și a reușit să ofere un assist. De asemenea, fotbalistul a marcat două goluri în Conference League și a bifat o apariție în Cupa Franței.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!