No way, José! Transferat la Real Madrid, Kylian Mbappe a respins medierea LFP și cere o avere de la PSG, fostul său club

No way, José! Transferat la Real Madrid, Kylian Mbappe a respins medierea LFP și cere o avere de la PSG, fostul său club Franta

Transferul atacantului francez de la Paris Saint-Germain la Real Madrid a fost mutarea verii în fotbalul mondial.

Kylian Mbappe a respins medierea propusă miercuri de Liga de fotbal profesionist din Franţa (LFP) între atacantul care joacă din această vară la Real Madrid şi fostul său club, Paris Saint-Germain, informează miercuri AFP şi L'Equipe.

În urma litigiului financiar dintre Kylian Mbappe şi PSG, comisia juridică a LFP a decis să solicite o mediere între cele două părţi. Aceasta este o jurisprudenţă care ar putea fi importantă în viitor pentru litigiile financiare dintre un jucător şi clubul său, notează L'Equipe.

Cele 55 de milioane de euro reprezintă salarii și prime restante

Mbappe, căpitanul naţionalei Franţei, al cărui contract cu PSG a expirat pe 30 iunie, a semnat cu Real Madrid şi cere 55 milioane euro reprezentând salarii şi prime pe care clubul parizian i le datora. Avocaţii celor două părţi s-au întâlnit miercuri dimineaţă la invitaţia comisiei juridice a LFP, sesizată de Mbappe.

"Eventualitatea unei medieri a fost menţionată în această dimineaţă în cadrul acestei audieri. Această ipoteză a fost respinsă, în timpul şedinţei, de reprezentantul jucătorului", a afirmat anturajul lui Mbappe într-un comunicat de presă către AFP.

"Ar fi inutilă o mediere pentru a stabili neplata care reiese din simpla analiză a fişelor de salariu ale jucătorului", continuă comunicatul, fără a preciza ce opţiuni va alege să exploreze Mbappe. Printre posibilităţi, ar fi ca Mbappe să aducă problema în faţa UEFA sau chiar a tribunalului pentru conflicte de muncă.

”Este un mare eşec pentru Kylian”

"Paris-Saint-Germain salută audierea care a avut loc astăzi timp de două ore în faţa Comisiei juridice", a indicat mai devreme campioana Franţei.

"Clubul a reamintit faptul că jucătorul şi-a asumat angajamente clare, repetate în public şi în privat, şi că aceste angajamente trebuie respectate de jucător, în contextul a şapte sezoane fantastice corespunzătoare unei investiţii fără precedent a clubului. În lumina argumentelor documentate, Comisia a insistat asupra stabilirii unei medieri între părţi, pe care Paris-Saint-Germain o caută de multe luni. Comisia a invitat jucătorul să ia în considerare acest proces de mediere", a adăugat gruparea de pe Parc des Princes.

Anturajul conducerii lui PSG a declarat apoi: "Este un mare eşec pentru Kylian, a vrut ca comisia să îi ordone lui PSG să-i plătească 55 de milioane de euro, dar ea a acceptat argumentele noastre numeroase şi pertinente, afirmând că el trebuie să ajungă la o înţelegere".

PSG ”se sustrage de la obligaţia de plată”

"Pentru a se sustrage de la obligaţia de plată, clubul încearcă să demonstreze existenţa unui acord ascuns care să-l justifice", s-a plâns anturajul lui Mbappe.

"Dar clubul nu demonstrează existenţa unui astfel de acord. Cu atât mai mult, nu dovedeşte nici semnarea, nici omologarea sa", iar acordul "ar fi deci nul şi neavenit în virtutea aplicării prevederilor articolului 256 din carta fotbalului profesionist", a asigurat această sursă, conform Agerpres.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!