Președintele lui Nice a reacționat după ce fotbalistul de 22 de ani a amenințat că se sinucide aruncându-se de pe pod 

Președintele lui Nice a reacționat după ce fotbalistul de 22 de ani a amenințat că se sinucide aruncându-se de pe pod  Franta

Alexis Beka Beka (22 ani) a amenințat că se sinucide, în cursul zilei de vineri, dorind să se arunce de pe un pod. 

Tânărul fotbalist din lotul lui Nice a fost aproape de a recurge la gestul extrem. Beka Beka a amenințat că se sinucide și a mers pe podul Viaduc du Magnan, care are o înălțime de 123 de metri, de unde a anunțat că vrea să se arunce. 

Autoritățile au intervenit, după ore bune în care fotbalistul a stat pe marginea podului, și au reușit să îl convingă să abandoneze planul, fiind în afara pericolului. 

Ce a spus președintele lui Nice despre situația lui Alexis Beka Beka 

Jean-Pierre Rivere, președintele lui Nice, a vorbit despre situația delicată a fotbalistului, arătându-și sprijinul față de el, astfel încât să depășească momentele prin care trece. 

„Înainte de toate, suntem ușurați că totul s-a încheiat cum trebuie astăzi pentru Alexis. Este îngrirjit acum. Vom continua să respectăm confidențialitatea medicală și cerem tuturor să facă același lucru și să îi respecte intimitatea. Dorim să îl sprijinim, nu doar noi, ci întreg clubul”, a declarat preșeșdintele conform Transfer News Live. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!