Răbdarea șeicilor are o dată limită! Ultimatum pentru Christophe Galtier: cine sunt favoriți să-l înlocuiască
PSG a fost învinsă de Bayern Munchen cu scorul de 1-0, pe Parc des Princes, în prima manşă a optimilor de finală din Champions League.
În urma acestui eșec, campioana Franței a bifat a treia înfrângere consecutivă, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2011. PSG a pierdut în Cupa Franței cu Olympique Marseille, scor 1-2, apoi s-a înclinat în campionat în fața celor de la AS Monaco, scor 3-1.
Christophe Galtier are zilele numărate la PSG
Jurnaliștii de la RMC Sport notează că tehnicianul campioanei Franței a primit un ultimatum din partea oficialilor clubului până pe 8 martie, atunci când se dispută partida retur din optimile Champions League, cu Bayern Munchen.
Până atunci, PSG mai are de disputat două meciuri importante în campionat, cu Lille și Olympique Marseille, iar rezultatele vor cântări decisiv în luarea unei decizii.
Zinedine Zidane și Thomas Tuchel, pe lista principalilor favoriți
Emirul Qatarului îl dorește pe banca tehnică a celor de la PSG pe Zinedine Zidane, însă antrenorul francez încă nu exclude varianta de prelua funcția de selecționer al Franței.
Thomas Tuchel, care a mai antrenat PSG, este și el favorit, mai ales că motivul pentru care plecase au fost divergențele cu Leonardo, cel care a plecat între timp.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News