Sergio Ramos, o nouă misiune trasată de conducerea lui PSG!
Sergio Ramos va fi jucătorul lui PSG pentru următorii 2 ani.
Sergio Ramos s-a despărțit de Real Madrid după 16 sezoane. Fundașul nu a căzut la un acord cu Florentino Perez asupra perioadei pe care să semneze prelungirea contractului. Jucătorul voia o înțelegere valabilă pe 2 ani, în timp ce președintele Realului i-a oferit un contract valabil un an.
În cele din urmă, Ramos a semnat cu PSG. Conducerea clubului parizian i-a satisfăcut toate poftele pentru a-l aduce pe Parc des Princes pe câștigătorul a 4 Champions League. Spaniolul îl va avea cu siguranță în echipă pe Neymar, brazilianul prelungindu-și contractul până în 2025, însă partenerul acestuia din atac nu este sigur că mai dorește să continue în Franța. Mbappe refuză să semneze prelungirea întelegerii cu PSG, care expiră anul viitor. Starul le-a comunicat șefilor clubului că intenționează să plece la Real Madrid anul viitor, din poziția de jucător liber de contract.
Potrivit Mundo Deportivo, pe lângă misiunea de a aduce Champions League pe Parc des Princes, Ramos va mai avea o altă sarcină, de a-l convinge pe Mbappe să rămână la PSG. Relație dintre cei doi a început cu dreptul. Spaniolul a postat o fotografie pe rețelele de social media alături de Mbaape, la care a adăugat descrierea: "Aici este Paris".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News