GALERIE FOTO Rapperul preferat al familiei Messi, condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor!
Rapperul francez MHD a fost condamnat de un tribunal din Paris la 12 ani de închisoare cu executare.
Acesta a primit pedeapsa pentru asasinarea lui Loic K., un tânăr de 23 de ani, într-un caz prezentat de procurori ca un atac concertat al unei bande interlope pariziene.
MHD este numele de scenă pentru Mohamed Sylla
Alți opt bărbați au apărut în fața judecătorilor, pentru crima comisă în 2018, cinci primind pedepse cuprinse între 10 și 18 ani de închisoare, iar ceilalți trei fiind achitați. Procurorii ceruseră o pedeapsă de 18 ani pentru MHD, iar artistul are 10 zile pentru depunerea apelului.
Rapperul fusese arestat în ianuarie 2019 și petrecuse această perioadă în închidoarea pariziană La Sante, una dintre cele mai faimoase din Franța, acolo unde sunt aduse vedetele arestate, dar și unii dintre cei mai brutali infractori din Hexagon.
MHD, numele real Mohamed Sylla (29 de ani), este născut în La Roche-sur-Yon (Vendee, Regiunea Pays de la Loire) din mamă senegaleză și tată din Guinea, dar a copilărit în Arondismentul 19 din Paris, populat în ultimele decenii de mulți imigranți africani, în special de origine magrebiană.
Fiii lui Messi, virali în timp ce îi fredonau melodiile
Cunoscut pentru ritmurile africane ale melodiilor sale, el a devenit cunoscut după lansarea piesei "Afro Trap Part. 3 (Champions League)", un cântec care laudă performanțele clubului de fotbal Paris Saint-Germain, deși echipa sa de suflet era Girondins de Bordeaux.
În 2017, MHD a vizitat cantonamentul naționalei Camerunului, înaintea unui meci din preliminariile Cupei Mondiale 2018, unde a dansat ca Roger Milla la Mondialul din 1990, împreună cu jucătorii Maxim Choupo-Moting, Sebastien Siani, Benjamin Moukandjo, Fabrice Ondoa și Frank Zambo-Anguissa. În 2021, imaginile cu cei trei băieți ai lui Leo Messi, Mateo, Thiago și Ciro, fredonând și dansând pe melodiile artistului, au devenit virale.
Foto - Getty Images
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News