Răspuns surprinzător al lui Al Khelaifi când a fost întrebat de motivul pentru care a refuzat oferta de 180 de milioane pe Mbappe
Kylian Mbappe (22 ani) a fost dorit cu insistență de Real Madrid în perioada de transferuri recent încheiată.
Trei oferte au făcut madrilenii pentru atacantul francez, prima pornind de la 160 de milioane de euro, însă toate au fost refuzate de oficialii lui Paris Saint-Germain. Aceștia au declarat cu câteva zile înainte de încheierea perioadei de mercato că așteaptă o ofertă pentru campionul mondial cel puțin similară din punct de vedere al sumei precum cea pe care au făcut-o ei către Monaco, atunci când l-au transferat.
Nasser Al-Khelaifi a fost prezent la ultima ședintă ECA, acolo unde ocupă funcția de președinte, după scandalul cu SuperLiga, când fostul președinte Andrea Agnelli, fondator al SuperLigii, a fost dat afară.
„Asta este singurul lucru care contează!”
În cadrul întâlnirii, președintele lui Paris Saint-Germain a fost întrebat cum a fost posibil să refuze o sumă atât de mare precum oferta primită pentru Kylian Mbappe, iar răspunsul său a fost unul tranșant.
„Singurul care contează este ca clubul să respecte jocul curat din punct de vedere financiar. Paris respectă acest lucru”, a spus Al Khelaifi, citat de cotidianul SPORT.
Răspunsul său vine după ce PSG a fost în repetate rânduri acuzată că încalcă Fair Play-ul Financiar, iar aducerea lui Messi, Hakimi, Donnarumma, Sergio Ramos și Nuno Mendes au ridicat și mai multe semne de întrebare.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News