OFICIAL Roberto De Zerbi a semnat, în sfârșit, cu o câștigătoare de Champions League! ”Abia aștept să mă așez pe bancă”

Roberto De Zerbi a semnat, în sfârșit, cu o câștigătoare de Champions League! ”Abia aștept să mă așez pe bancă” Franta

Fostul jucător al lui CFR Cluj este unul dintre cei mai apreciați antrenori ai momentului.

Olympique Marseille a oficializat sâmbătă seară numirea antrenorului italian Roberto De Zerbi pentru trei sezoane, accesta promiţând să "ajute clubul să-şi recapete statutul pe care îl merită".

"Am avut o dorinţă foarte puternică de a mă alătura acestui club, pentru istoria şi prestigiul care înconjoară OM, pasiunea şi fervoarea suporterilor săi, seriozitatea şi entuziasmul pe care mi le-au arătat directorii”, a spus De Zerbi într-un comunicat.

"Abia aştept să mă aşez pe banca de pe Orange Velodrome, de data aceasta ca antrenor al OM, şi să ajut clubul să recâştige poziţia pe care Marseille o merită", a adăugat el, citat de news.ro.

OM este echipa care a câștigat primul trofeu Champions League, în 1993, după 1-0 în finala cu AC Milan.

OM speră să revină la gloria de altădată cu Roberto De Zerbi

În ciuda unui sezon care s-a încheiat pe un lamentabil loc opt şi a fost marcat de mai multe schimbări de antrenori, Pablo Longoria şi echipa sa au reuşit o lovitură prin atragerea acestui antrenor foarte bine cotat.

Tehnicianul originar din Brescia, care a trecut, printre altele, pe la Sassuolo şi Şahtior Doneţk, iar ultima dată a antrenat în Premier League la Brighton & Hove Albion, a fost dorit şi de Bayern Munchen, Liverpool sau Manchester United.

La OM, De Zerbi îi succede lui Jean-Louis Gasset, care a pregătit echipa doar câteva luni.

În vârstă de 44 de ani, De Zerbi a evoluat la CFR Cluj în perioada 2010 - 2012, când a devenit de două ori campion al României.

SONDAJUL ZILEI
Ar trebui să plece Marius Șumudică de la Rapid?
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!