Sergio Ramos s-a decis! Ce se va întâmpla cu viitorul fotbalistului la PSG

Sergio Ramos s-a decis! Ce se va întâmpla cu viitorul fotbalistului la PSG Franta

Fundașul spaniol a părăsit-o pe Real Madrid în vara lui 2021, moment în care a semnat cu Paris Saint-Germain.

Sergio Ramos a bifat 49 de apariții pentru gruparea pariziană de când se află la echipă. Mai mult, stoperul a reușit să marcheze patru goluri și să paseze decisiv într-o situație, în aproximativ 3.700 de minute petrecute în echipamentul lui PSG.

Sergio Ramos s-a decis! Ce se va întâmpla cu viitorul fotbalistului la PSG

Contractul lui Sergio Ramos expiră la finalul acestui sezon, iar potrivit Tuttomercatoweb, publicația italiană care a citat cotidianul Marca, fundașul nu își dorește să o părăsească pe Paris Saint-Germain momentan.

Aceeași sursă a indicat faptul că evoluțiile stoperului spaniol a făcut conducerea pariziană să se gândească intens la prelungirea înțelegerii cu fostul campion mondial al ediției 2010 cu naționala iberică.

Trofeele lui Sergio Ramos

  • Cupa Mondială 1X - 2010
  • Campionatul European 2X - 2008, 2012
  • Champions League 4X - 13/14, 15/16, 16/17, 17/18
  • Mondialul Cluburilor 4X - 2014, 2016, 2017, 2018
  • Campionatul Spaniei 5X - 06/07, 07/08, 11/12, 16/17, 19/20
  • Supercupa UEFA 3X - 14/15, 16/17, 17/18
  • Cupa Spaniei - 10/11, 13/14
  • Supercupa Spaniei - 08/09, 12/13, 17/18, 19/20
  • Campionatul Franței - 21/22
  • Supercupa Franței - 22/23

Anunț șoc! Sergio Ramos s-a retras de la națională. Pe cine a dat vina

Spaniolul a postat un mesaj pe rețelele social media la sfârșitul lui februarie în care a precizat că „a venit timpul” să se retragă de la națională, dar l-a și învinovățit pe Luis de la Fuente, actualul selecționer al Spaniei.

„A venit timpul. Timpul să spun 'la revedere' naționalei Spaniei. La Roja. În această dimineață, am primit un telefon de la actualul selecționer care m-a informat că nu fac și nu voi face parte din planurile sale, în ciuda a ce am făcut în cariera mea

Cu mare regret anunț că este finalul unei călătorii. Speram să fie mai lungă, dar se termină pe cele mai înalte culmi ale succeselor pe care le-am trăit aici. 

Cred că această carieră trebuie să se termine, pentru că performanțele pe care le pot arăta nu au fost la înălțimea conducerii de la naționala noastră. Nu din cauza vârstei sau a altor motive pe care, fără să le fi auzit, le-am simțit.

Pentru că a fi tânăr sau mai puțin tânăr nu este o virtute sau un defect, este doar o trăsătură temporară care nu este neapărat legată de performanță sau capacitate. Mă uit cu admirație și invidie la Modric, Messi, Pepe... esența, tradiția, valorile, meritocrația și justiția în fotbal.

Din păcate nu va fi așa și pentru mine, pentru că fotbalul nu este întotdeauna corect și fotbalul nu este niciodată doar fotbal. Prin toate astea o să transmit tristețea pe care o simt în momentul de față cu voi. Dar țin capul sus și sunt recunoscător pentru toți acești ani și pentru tot sprijinul acordat.

Voi toți m-ați făcut fericit. Voi continua să-mi încurajez țara de acasă cu fiorul privilegiaților care au reușit să o reprezinte cu mândrie de 180 de ori! Mulțumesc din suflet celor care au crezut mereu în mine”, a scris Sergio Ramos pe rețelele social media.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!