Sergio Ramos și-a ales echipa pentru sezonul următor, după o perioadă de coșmar la PSG! Ce le-a spus apropiaților
Sergio Ramos (36 de ani) are parte de un prim sezon dezamăgitor la PSG din cauza numeroaselor accidentări.
Fundașul spaniol, transferat de PSG în vara anului trecut, după ce s-a despărțit de Real Madrid, a jucat în doar cinci meciuri ale formației franceze din acest sezon și a marcat un gol.
Sergio Ramos, decis să joace la PSG și în sezonul următor
Ramos s-a recuperat după accidentarea suferită la gambă și este așteptat să revină pe teren la meciul PSG - Lorient, programat duminică, de la ora 21:45, în runda cu numărul 30 din Ligue 1. Cu o zi înaintea jocului, RMC Sport anunță decizia fundașului pentru sezonul următor.
Sergio Ramos "nu are nici cea mai mică intenție să plece de la PSG", anunță francezii, care scriu că fotbalistul cu 180 de meciuri la naționala Spaniei este decis să își ducă la bun sfârșit contractul scadent în iunie 2023.
Sursa citată dezvăluie și ce le-ar fi spus Sergio Ramos unor apropiați, după perioada de coșmar de la PSG: "Campionul mondial din 2010 știe că nu s-a ridicat la așteptările clubului pentru acest sezon. 'Vrea să arate că este în continuare capabil să câștige trofee și să rămână în Paris', le-a dezvăluit apropiaților'".
PSG ar urma să aibă o discuție cu Sergio Ramos în viitorul apropiat: "Obiectivul nu este să îl facă să plece, ci să îl asculte și să înțeleagă ce simte. Abia apoi se poate lua o decizie de comun acord", au mai scris francezii.
Într-o situație asemănătoare se află și Lionel Messi. Starul argentinian, transferat tot vara trecută, are un contract până în 2023 și, în ciuda criticilor primite și a unor evoluții modeste, mai ales în campionat, ar dori să rămână la clubul de pe Parc des Princes șî în sezonul următor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News