Sergio Ramos, tot mai aproape de debutul la PSG. Presa din Franța a anunțat că totul depinde de Pochettino
Sergio Ramos a fost adus la PSG în vara lui 2021, însă nu a jucat vreun meci până acum din cauza accidentărilor.
PSG nu s-a putut baza până acum pe Sergio Ramos, transferat în această vară alături de Leo Messi, Gianluigi Donnarumma, Georginio Wijnaldum și Achraf Hakimi.
Toți cei patru au debutat și s-au integrat deja în echipa lui Mauricio Pochettino, dar debutul lui Ramos s-a lăsat așteptat. Fundașul adus liber de contract de la Real Madrid a fost accidentat.
Presa din Franța, citată de cotidianul AS, a anuțat că Sergio Ramos a început pregătirea fizică susținută și că este pregătit să facă parte din lotul celor de la PSG pentru partida cu Nantes. Decizia rămâne să fie luată de Mauricio Pochettino.
Ramos, salariul la jumătate față de cel de la Real
Deși au trecut trei luni de la startul sezonului și el nu a jucat deloc, Ramos nu se poate plânge de situația extrasportivă. Presa din Franța a anunțat cât va încasa pe sezon fundașul spaniol pentru perioada pe care o va petrece pe Parc des Princes.
Șase milioane de euro este salariul lui Ramos la PSG, sub cel pe care îl încasează Donnarumma, anunță L'Equipe. Banii pe care îi ia jucătorul sunt la jumătate față de salariul pe care îl avea la Real Madrid.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News