Surpriză! PSG renunță la Zidane și a început tratativele cu un alt antrenor francez! Dezvăluirea oficialului
PSG este pe punctul să numească oficial un alt antrenor.
Cu toate că a câștigat campionatul în Franța, Nasser Al-Khelaifi (48 ani) nu a fost mulțumit de parcursul lui PSG. Parizienii au fost eliminați de către Real Madrid în optimile UEFA Champions League, 2-3 la general, iar președintele clubului a ratat șansa de a cuceri mult râvnitul trofeu.
Nasser Al-Khelaifi a tot încercat să-l convină pe Zinedine Zidane (49 ani) să o pregătească pe PSG, dar antrenorul care a cucerit trei trofee Champions League consecutive cu Real Madrid a tot ezitat să ofere un răspuns. Așa că președintele parizienilor s-a orientat. Potrivit L'Equipe, conducerea clubului a oficializat deja reziliera contractului lui Mauricio Pochettino (50 ani) și a început tratativele cu Christophe Galtier (55 de ani).
Tehnicianul francez a impresionat în sezonul 2020-2021, când a câștigat titlul cu Lille. Apoi, a plecat la OG Nice, alături de care a terminat pe locul 5 în Ligue 1. Iar adaptabilitatea lui Galtier i-a convins pe șefii PSG-ului: „Galtier este unul dintre obiectivele noastre prioritare”, a precizat Luis Campos, consilierul parizienilor, pentru aceeași sursă.
În un sezon și jumătate la PSG, Pochettino a câștigat campionatul, Cupa și Supercupa Franței, dar suporterii și conducerea i-au tot reproșat modul în care elevii săi s-au prezentat în meciurile importante din UEFA Champions League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News