„Neymar ajunge la antrenamente în stare lamentabilă, aproape beat!” Dezvăluiri șocante despre starul brazilian
Neymar (30 ani) este principala țintă a criticilor de la Paris Saint-Germain, în special după eliminarea rușinoasă din UEFA Champions League.
Paris Saint-Germain a fost eliminată de Real Madrid din optimile Champions League, 3-2 scor general, după ce francezii au câștigat meciul tur și au intrat cu avantaj la pauză în returul de pe Santiago Bernabeu. Madrilenii au întors rezultatul, 'interzicându-le' astfel celor de la PSG trofeul la care visează încă de când Nasser Al-Khelaifi a fost pus la conducere.
Principalul responsabil de eliminare, al fanilor și al presei franceze, este cel mai scump transfer din istorie, Neymar, cel care este și cel mai bine plătit fotbalist din lotul Parisului. Superstarul brazilian a gafat decisiv la golul de 2-1 marcat de Real, având încă o prestație ștearsă, în ciuda faptului că i-a pasat decisiv lui Mbappe la golul marcat în prima repriză.
Situația brazilianului, care a semnat în primăvara anului trecut un nou contract, pare să devină din ce în ce mai tensionată, iar în vară ar putea pleca de pe Parc des Princes.
Acuzații grave la adresa lui Neymar: „Aproape că nu se mai antrenează, ajunge în stare lamentabilă, aproape beat!”
Jurnalistul Daniel Riolo a făcut o serie de dezvăluiri de-a dreptul șocante în cadrul emisiunii 'After Foot', de la RMC Sport. Riolo îl acuză pe Neymar de lucruri extrem de grave.
„Neymar aproape că nu se mai antrenează, ajunge într-o stare lamentabilă, la limita beției. Așa este, Neymar se află într-un spirit de răzbunare împotriva lui PSG, e o ruptură totală cu oficialii clubului și vestiarul.
Fanilor lui PSG nu le pasă de maimuțărelile lui Neymar, nici documentarul lui de pe Netflix. Trebuie să îi semnăm cecul și să îl lăsăm să plece. Face mult rău clubului. Să plece, ruinează PSG-ul.
PSG nu mai este un club. Nu există un lider, antrenorul deja nu mai există, președintele nu a spus niciun cuvânt. După dezastrul acela ar fi trebuit să apară. Nimic. Nici Leonardo, nici Nasser Al-Khelaifi. Nimic. O înfrângere completă”, a spus jurnalistul citat de Mundo Deportivo.
????️???????? @DanielRiolo : "Les supporters du PSG en ont rien à cirer des simagrées de Neymar, de son documentaire Netflix. Il faut lui signer son chèque et qu'il parte. Il est en train de faire beaucoup de mal à l'intérieur du club" pic.twitter.com/Argc4Ru8xk
— After Foot RMC (@AfterRMC) March 21, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News