Bayern a spulberat-o pe Dortmund în Der Klassiker! Borne fantastice atinse de Harry Kane
Bayern Munchen a spulberat-o pe Borussia Dortmund în Der Klassiker, scor 4-0.
Echipa germană Bayern Munchen a învins sâmbătă, în deplasare, scor 4-0, gruparea Borussia Dortmund, în derby-ul Bundesligii, din etapa a zecea a campionatului. Harry Kane a marcat de trei ori.
Bayern a spulberat-o pe Dortmund în Der Klassiker
Pe Signal Iduna Park, bavarezii au avut un start de vis. Dayot Upamecano a deschis scorul în minutul 4, iar în minutul 9 Harry Kane a înscris pentru un 2-0 neaşteptat. Borussia nu a putut reveni şi nu a pus în pericol poarta lui Neuer, transmite News.ro.
Harry Kane a închis meciul cu două goluri marcate în minutele 73 şi 90+3, ajungând la 15 goluri în Bundesliga şi trecând în fruntea clasamentului golgeterilor.
Bayern s-a impus cu 4-0 şi e pe locul secund în campionat, cu 26 de puncte. Borussia Dortmund e pe locul 4, cu 21 de puncte.
Harry Kane a ajuns deja la trei hat-trick-uri reușite în tricoul lui Bayern Munchen, după doar 10 meciuri. Atacantul englez este primul jucător din Europa care ajunge la 15 goluri în actuala stagiune.
????✨ Harry Kane has broken the all-time record for most goals in a player's first 10 Bundesliga appearances…
…it’s 1️⃣5️⃣ goals with a fantastic hat-trick tonight vs Borussia Dortmund. pic.twitter.com/o644Z4nJhu
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) November 4, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News