GALERIE FOTO Bayern Munchen, de nerecunoscut în Bundesliga! Pe ce loc a ajuns campioana Germaniei, după eșecul de azi
Bayern Munchen a pierdut meciul din deplasare cu Augsburg, contând pentru etapa a șaptea din Bundesliga, scor 0-1.
Bayern, cu jucători precum Mane, Muller sau Sane în primul 11, a dominat partida din deplasare contra formației care pierduse patru dintre primele șase meciuri ale acestui sezon, însă s-a văzut învinsă.
Bayern a pierdut meciul cu Augsburg din Bundesliga
Unicul gol al meciului a fost marcat de Augsburg în minutul 59. Gazdele au avut o lovitură liberă din propria jumătate de teren, mingea a fost trimisă lung, până în careul bavarezilor, iar fundașul Iago i-a luat fața lui Leroy Sane și a pasat cu genunchiul pentru Mergim Berisha, care era nemarcat în centrul careului și l-a învins pe Manuel Neuer cu un șut plasat.
Astfel, Bayern a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie în Bundesliga, formația antrenată de Julian Nagelsmann înregistrând în acest start de campionat trei victorii, trei remize și un eșec.
Eșecul lui Bayern din campionat vine la doar patru zile după victoria obținută de bavarezi pe teren propriu contra Barcelonei, în grupele Champions League, scor 2-0.
În urma acestui rezultat, Bayern a ajuns pe locul 4 în Bundesliga, cu 12 puncte. Lider, cu 15 puncte, este Borussia Dortmund, care a câștigat azi derby-ul cu Schalke 04, scor 1-0. Pe podium mai sunt Union Berlin (14p) și Freiburg (13p).
Pentru jucătorii lui Bayern urmează pauza pentru meciurile echipelor naționale, iar ulterior confruntările cu Bayer Leverkusen (30 septembrie), din campionat, și Viktoria Plzen (4 octombrie), din Champions League.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News