Cotat la 130 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, internaționalul german mai are contract cu ”bavarezii” până la finele sezonului 2025/2026, iar cluburi importante din Europa și-au manifestat interesul pentru tânărul jucător.
Nemții au demarat negocierile pentru prelungirea contractului mijlocaşului ofensiv, noua vedetă a fotbalului german, iar publicația Sky Germany anunță că s-ar fi ajuns la o înțelegere între cele două părți, urmând să fie oficializată în următoarele săptămâni.
Potrivit aceleiași surse, neamțul ar urma să primească între 100 și 125 milioane de euro pentru un nou contract valabil pe cinci sezoane.
"Sunt foarte fericit la Bayern și în totalitate concentrat pe obiectivele noastre atât la echipa de club, cât și la națională. Nu îmi pun întrebări despre locul în care voi juca peste cinci ani. În lumea fotbalului, lucrurile se pot schimba rapid", a declarat jucătorul, pentru publicația Welt, în urmă cu câteva săptămâni.
Bayern Munchen, eliminată din Cupa Germaniei
Bayern Munchen, în inferioritate numerică peste 70 de minute, după eliminarea căpitanului Manuel Neuer, s-a înclinat la limită pe teren propriu în faţa formaţiei Bayer Leverkusen (scor 0-1), marţi seara, în optimile de finală ale Cupei Germaniei (DFB-Pokal).
Bayer Leverkusen, deţinătoarea trofeului, a marcat unicul gol al întâlnirii de pe Allianz Arena în repriza secundă, prin Nathan Tella (69).
În minutul 17, portarul Manuel Neuer a ieşit din propriul careu şi l-a lovit cu umărul drept pe olandezul Jeremie Frimpong, extrema lui Bayer, fiind eliminat de arbitru.
În vârstă de 38 de ani, Neuer a încasat cu această ocazie primul său cartonaş roşu în 866 de meciuri disputate, la nivel de club şi pentru selecţionata Germaniei.