Cotat la 130 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, internaționalul german mai are contract cu ”bavarezii” până la finele sezonului 2025/2026, iar cluburi importante din Europa și-au manifestat interesul pentru tânărul jucător.
Bayern Munchen vrea să-i prelungească înțelegerea lui Jamal Musiala
Nemții au demarat negocierile pentru prelungirea contractului mijlocaşului ofensiv, noua vedetă a fotbalului german, a anunţat publicaţia Sport Bild.
Directorul sportiv, Max Eberl, şi adjunctul Christoph Freund s-au întâlnit recent cu jucătorul în vârstă de 21 de ani şi cu agentul său, pentru a discuta viitorul internaţionalului german. Actualul contract al lui Jamal Musiala cu Bayern Munchen este valabil până în 2026.
Sport Bild precizează că cei doi oficiali i-au spus fotbalistului că este văzut drept succesorul lui Thomas Muller, jucător care şi-a petrecut toată cariera la gruparea din Bundesliga.
Potrivit sursei citate, Jamal Musiala a spus foarte clar că principalul său obiectiv ca jucător îl reprezintă câştigarea Ligii Campionilor. Mijlocașul a făcut parte din lotul lui Bayern Munchen care a reuşit tripla campionat-Cupa Germaniei-Champions Legaue în 2020, însă timpul său de joc a fost unul limitat la momentul respectiv.
"Sunt foarte fericit la Bayern și în totalitate concentrat pe obiectivele noastre atât la echipa de club, cât și la națională. Nu îmi pun întrebări despre locul în care voi juca peste cinci ani. În lumea fotbalului, lucrurile se pot schimba rapid", a declarat jucătorul, pentru publicația Welt, în urmă cu câteva săptămâni.