Chelsea si Manchester City se bat pe Lewandowski! Suma de transfer pentru care Bayern este hotarata sa il cedeze
Finalistele Champions League se gandesc deja la sezonul viitor si vor sa il aduca pe Robert Lewandowski.
Lewandowski este cel mai important jucator din campionatul Germaniei. Polonezul mai are 3 meciuri la dispozitie pentru a-i depasi recordul lui Gerd Muller, de 40 de goluri marcate intr-un sezon de Bundesliga. Atacantul lui Bayern Munchen are in acest moment 36 de reusite si trebuie sa mai inscrie 4 goluri cu Monchengladbach, Freiburg si Augsburg pentru a intra in istoria ligii germane.
Potrivit, ESPN, Lewadowski se gandeste la o noua provocare. Castigatorul premiului The Best, care il recompenseaza pe cel mai bun fotbalist al lumii in ancheta FIFA, este curtat de Chelsea si Manchester City, finalistele Champions League din acest an.
Chelsea e in cautare de atacant dupa ce Werner n-a confirmat la nivelul asteptarilor in acest sezon, in timp ce City il va pierde pe Aguero si monitorizeaza la randul sau atent piata.
Potrivit aceleiasi surse, Bayern este dispusa sa il cedeze pe Lewandowski contra sumei de 60 de milioane de euro.
Atacantul polonez mai are 2 ani de contract pe Allianz Arena, unde joaca din 2014.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News